Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“ recrutează șef birou

733

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“, comuna Runcu, judeţul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de conducere vacante, de şef Birou Tehnic, Informatică, întreţinere, PSI, Protecţia Muncii şi Protecţia Mediului.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: diplomă de licenţă în profil tehnic; minimum doi ani vechime în specialitate.

Termen limită pentru înscriere
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 08 decembrie 2017, ora 15.00: data limită pentru depunerea dosarelor; 18 decembrie 2017, ora 10.00, proba scrisă; 21 decembrie 2017, ora 10.00 proba interviu.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care arată îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate și curriculum vitae.
Relaţii suplimentare se pot obţine, la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“, comuna Runcu, judeţul Gorj, telefon 0253/278691; fax 0372/252565, e-mail ruonsi.spitaltv@gmail.com.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. Se vede de la o posta ca acest post este cu dedicatie. Bibliografie stufoasa si lipsa conditiei impusa de legea 188/1999 privind ocuparea unui post de conducere, in cazul nostru de sef birou (absolvent de master in domeniul administratiei publice) ne face sa credem zvonul ca acest post este pentru managerul actual al spitalului domnul Ciochina Ion. Este halucinant cum domnul Ciochina absolvent de TCM a putut fi numit manager la spital. Daca presa ar fi independenta ar urmari acest concurs indeaproape.

Dă-i un răspuns lui USL Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here