Spitalul Județean a încasat peste 1 milion de lei din Policlinică și din exploatarea rezervelor

635

Pe parcursul anului trecut, Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a realizat încasări în valoare de 926.891 de lei, iar în 2016 de 79.307 de lei. Din exploatarea rezervelor au intrat în contul SJU nu mai puțin de 48.850 de lei în 2015 și 3.500 de lei în 2016, de la începutul anului până în prezent.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are rezerve la mai multe secţii. De departe, cele mai profitabile sunt cele de la Pediatrie, însă şi bolnavii internaţi la Cardiologie, Gastroenterologi, sau Obstetrică preferă să fie taxaţi pentru a beneficia de condiţii hoteliere superioare. Astfel, din exploatarea rezervelor au intrat în contul SJU nu mai puțin de 48.850 de lei în 2015 și 3.500 de lei în 2016, de la începutul anului până în prezent.

Policlinica a produs peste 1 milion de lei
Ambulatoriul integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are încasări din ce în ce mai însemnate. Astfel, din activitatea derulată pe parcursul anului trecut și în acest an, până la ora actuală, Policlinica Târgu-Jiu a încasat nu mai puțin de 1.006.198 de lei. “În anul 2015, în Ambulatoriu s-au făcut încasări în valoare de 926.891 de lei, iar în 2016, de la începutul anului până în prezent, 79.307 de lei”, confirmă Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Cabinetele medicale din Policlinica Târgu-Jiu sunt solicitate de tot mai mulţi gorjeni. Serviciile medicale contra-cost aduc venituri frumoase unităţii. Cei mai mulţi bani sunt obţinuţi în această perioadă din întocmirea fişelor medicale, dar şi din eliberarea atestatelor pentru şoferii profesionişti.
Astfel, pe parcursul anului trecut și în acest an, până în prezent, SJU Târgu-Jiu a încasat, în total, 1.058.548 de lei din Policlinică și din exploatarea rezervelor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here