Spitalul Motru angajează asistenţi medicali

709

Spitalul Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de asistent medical generalist debutant cu PL/SSD/S- 1 post – Ambulatoriu integrat – Cabinet chirurgie generală şi a funcției contractuale de execuție, vacante de asistent medical generalist debutant cu PL/SSD/S -1 post – Compartiment Nou-născuţi.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 Calendarul concursului de angajare
Candidaţii, care vor participa la concursul organizat pentru ocuparea postului de asistent medical generalist debutant cu PL/SSD/S – Compartiment Nou născuţi vor susţine pe 28 februarie 2018, ora 09.00,  proba scrisă, pe 05 martie 2018, ora 09.00,  proba practică, iar pe 08 martie 2018, ora 09.00, proba interviu.

Pentru postul de asistent medical generalist debutant cu PL/SSD/S- Ambulatoriu integrat – Cabinet chirurgie generală, calendarul concursului este următorul: 05 martie 2018, ora 09.00: proba scrisă; 08 martie 2018, ora 09.00: proba practică; 13 martie 2018, ora 09.00: proba interviu. Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției. Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține mai multe documente. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Municipal Motru, str. Carol Davilla nr 4, Judeţul Gorj, telefon: 0253/410.003.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here