Societate

Sprijin pentru antreprenorii romi și din alte grupuri vulnerabile din Gorj

18 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  379 vizualizari
rromi

Micii antreprenori de etnie romă și alte grupuri vulnerabile din Dolj, Gorj și Olt se pot înscrie, până pe 20 octombrie, în programul zefiR pentru a-și dezvolta o afacere (fie să demareze una nouă, fie să crească o afacere deja existentă).

Fundația Terre des homme România, Fundația PACT și Fundația NESsT România, inițiatorii programului, vor sprijini cel puțin 28 de antreprenori cu finanțări cu valori cuprinse între 7.900 RON și 55.300 lei, în funcție de tipul afacerii, precum și cursuri de formare, mentorat, consultanță și facilitare pentru a-și crește capacitatea antreprenorială. Într-o primă etapă, programul a fost deschis antreprenorilor din comunitățile în care deja se desfășoară activități în cadrul programului zefiR și a strâns peste 90 de aplicații, din care au fost selectate 33. În cea de-a doua fază, programul se deschide pentru înscrieri tuturor persoanelor eligibile din cele trei județe din proiect: Dolj, Gorj și Olt. În ciuda faptului că există deja o serie de programe pentru sprijinirea activităților antreprenoriale, majoritatea nu sunt accesibile direct persoanelor din grupuri dezavantajate, fie din cauza procedurilor administrative și birocratice, fie din cauza cofinanțării necesare. „Dezvoltarea socială și cea economică sunt două fețe ale aceleiași monede. Pe termen lung, nu putem avea una fără cealaltă într-o comunitate dezvoltată și depind una de alta. În zefiR, ne-am propus să valorizăm resursele locale care există în comunitățile de romi. Căutăm în special oameni care sunt motivați, iar prin implicarea lor sprijină și dezvoltarea comunității. După ce a desfășurat activități în domeniul educației, sănătății, dezvoltării comunitare și locuirii, consorțiul zefiR a început să sprijine activitățile antreprenoriale. Ținând cont de numărul de persoane înscrise deja, este clar că există un interes deosebit în acest domeniu și un potențial care de abia acum începe să fie cu adevărat valorizat”, a declarat Radu Răcăreanu, coordonatorul componentei de dezvoltare economică din cadrul zefiR. Pentru a se înscrie, persoanele interesate trebuie să-și anunțe intenția de a participa la program prin trimiterea numelui și tipului de afacere fie pe e-mail, fie prin sms către Radu Răcăreanu, coordonator dezvoltare economică zefiR, mobil – 0723 331 987, e-mail – radu.racareanu@tdh.ro sau Marian Ghiță, specialist activități generatoare de venit, mobil: 07999 444 92, e-mail: marian.ghita@tdh.ro. După acest prim pas, persoanele care și-au anunțat dorința de a participa la program vor fi invitate pentru un interviu la Craiova (transportul este decontat de organizatori), în perioada 24-25 octombrie, pentru a evalua șansele de succes ale ideii lor de afacere. Acolo pot completa cu ajutorul echipei de proiect formularul de înscriere, în cazul în care nu l-au completat deja. Persoanele selectate vor participa apoi la un curs de educație antreprenorială, ce se va desfășura între 17-18 noiembrie la Craiova. Participarea la curs nu garantează obținerea unei finanțări ulterioare în cadrul programului. Selecția participanților la program se va face luând în considerare următoarele criterii: potențialul de sustenabilitate al ideilor de afacere propuse, apartenența la etnia roma sau la un alt grup vulnerabil, nevoia de susținere din partea programului, impactul potențial în comunitate și disponibilitatea de a respecta regulile programului (de ex: afacerea finanțată trebuie să fie înregistrată legal). Este permisă înscrierea celor care au aplicat deja la prima runda, dar nu au fost selectați, cu condiția îmbunătățirii aplicației pe baza evaluării și sugestiilor făcute de echipa de proiect. Implementat de Fundaţia Terre des hommes în colaborare cu Fundația PACT, Fundația Pestalozzi, Centrul Rromilor „Amare Rromentza”, Habitat for Humanity România, Agenția Împreună, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate-SASTIPEN și Fundația NESsT România, proiectul „zefiR – Împreună pentru puterea de acțiune” își propune să îmbunătățească viețile oamenilor din 12 localități din județele Olt, Dolj și Gorj. Axat asupra copiilor din familii vulnerabile (în special familii rrome), zefiR încearcă să le ofere acestora acces la educație, servicii de sănătate și locuințe decente. Proiectul „zefiR” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
R.L.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL