Ştrandul Clubului Pandurii, administrat de Primăria Târgu-Jiu

953

În urma demersurilor făcute de Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 325/11.05.2017. Prin acest act normativ s-a aprobat transmiterea ştrandului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului – Clubul Sportiv “Pandurii” Târgu-Jiu în domeniul public al municipiului Târgu-Jiu, în vederea modernizării, astfel încât activităţile sportive specifice să se poată desfăşura în mod permanent.
“După transferul efectiv al imobilului, Primăria Municipiului Târgu-Jiu va înainta, la Compania Naţională de Investiţii, documentaţia necesară în vederea realizării unui bazin de înot olimpic, prin programul de finanţare «Construire bazine de înot». Odată cu implementarea acestei investiţii, întregul complex sportiv municipal va oferi condiţii pentru practicarea sportului de performanţă, dar şi a cât mai multor ramuri sportive”, au transmis reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here