Soarta țărilor mici, indiferent de poziția lor geografică pe Glob nu a fost niciodată liniștită și cu atât mai mult împlinită, fiind mereu la cheremul și sub dominația, într-un fel sau altul al marilor puteri. Aici este și cazul României, căzută și ea “pradă”, din străvechime și până în zilele noastre imperiilor din preajmă, dar și a altor seminții sau terțe puteri cu regimuri dictatoriale, cauzându-se imense prejudicii demnității naționale și mersului unitar al dezvoltării poporului român spre progres și o viață mai tihnită.
Nu avem intenția de a face o incursiune în istoria noastră multimilenara pentru a ne dovedi trecutul zbuciumat și trist, dar nici nu putem să trecem totul cu vederea, referindu-ne măcar la rupturile teritoriale ale anului 1940, când teritoriul României a fost ciuntit, samavolnic și totalmente nedrept de către URSS și Germania nazistă. Pierdeam atunci, în urma “notelor” ultimative sovietice (25-26 iunie 1940) Basarabia și Bucovina de Nord, inclusiv orașul Cernăuți, pentru ca, la scurt timp, prin Diktatul de la Viena (30 aug.1940), Germania să impună țării noastre cedarea unui vast teritoriu românesc-Nord-Vestul Transilvaniei, Ungariei hortiste, iar în 7 septembrie al aceluiași an și cedarea Cadrilaterului, încorporat de Bulgaria. Și nu întâmplător facem referire la aceste nefericite evenimente, cu urmări deosebit de grave pentru unitatea și integritatea teritorială a Romaniei, cu atât mai mult cu cât glia noastră strămoșească și limba română sunt cele vechi și unitare entități teritorial- lingvistice din Europa și din lume. Aici, reamintindu-l pe Al. Mateevici cu superbele sale versuri: “Limba noastră -i o comoară / În adâncuri înfundată/ Un șirag de piatră rară/ Pe moșia revărsată”, trebuie a menționa că, deși politico-administrativ Țările Române, au fost obligate de vitregiile acelor vremi să trăiască separat, pe teritoriile unde s-au format și a continuat să traiască, poporul român a fost permanent în unitate de cultură materială și spirituală, de tradiții și obiceiuri comune, persistând totdeauna conștiința apartenenței la același neam și limbă. De altfel, fărâmițările teritoriale vremelnice de-a lungul timpului, nu i-au împiedicat pe români; transilvăneni, munteni, moldoveni, olteni și dobrogeni să aibă în permanența legături frătești-economice și comerciale, sociale și culturale, etc. Iar atunci, când simțirea românească a găsit momentele prielnice pentru înfăptuirea României întregite, înaintașii noștri n-au precupețit nici un efort, luptând până la sacrificiu, chiar cu prețul vieții în multele momente de referință ale istoriei (1600, 1821, 1848, 1859, 1877, 1916-1917) înfăptuindu-se astfel Marea Unire, la 1 Dec.1918.
Numai că, din păcate, nici după realizarea statului național unitar, România nu a avut parte de prea multă liniște și libertate, ci dimpotrivă, după cum spuneam, a trebuit să suporte în continuare mârșeviile marilor puteri și dictatori ai lumii, să cedeze iarăși teritorii și să accepte regimurile de oprimare comunisto- staliniste impuse prin înțelegerile odioase ale acelorași mari puteri, învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial-URSS, SUA, Anglia și Franța. Așa au mai trecut câteva decenii de încorsetări și frustrări politico-ideologice, de încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenești, la care avea să se adauge și plata unor mari despăgubiri de război, România fiind practic transformată într-o țară vasală Moscovei, cu toate consecințele nefaste ce au decurs de aici, pentru poporul roman. Desigur că, românii au trebuit să aștepte cu răbdare, și de această dată, momentul potrivit al descătușării de comunismul de genă stalinistă, dar în același timp și ajutorul unor state cu regimuri democratice, în special al SUA, mai ales că oficinele de propagandă din Occident le dădeau oarece speranțe, atât înainte, cât și după evenimentele din dec ’89. Însă, din nefericire, totul s-a dovedit a fi iarăși un fetiș pentru țara noastră, care avea să reușească performanța de a sări din “lac în put”, fiind înlocuit repede un regim totalitar cu un altul la fel de cinic, dovadă că, la scurta vreme, acest capitalism de cumetrie, la îndemana și cheremul unor găști de impostori și ticăloși, autointitulate partide politice, țara a fost jefuită, devalizată și făcută praf și pulbere. Or, să ajungi acum, să regreți cumva, regimul de dinainte de 1989, se pare că s-a ajuns prea departe cu reaua-credință, incompetentă, slugărnicia și nemernicia celor ce au deținut frâiele puterii în ultimii 26 de ani, în Romania.
Fără îndoială, că statul român nu poate să-și exercite atribuțiile față de popor funcționând în afara organismelor internaționale și mai ales a unor relații de bună pace și cooperare cu toate statele și popoarele lumii. Iar apartenența țării noastre la NATO, UE și mai ales parteneriatul strategic cu SUA, este o dovadă, dar și o garanție a locului și rolului României pe scena politică și democratică, cu precădere din Europa. În plus, ca orice țară mică și mai puțin dezvoltată, România își caută și alți parteneri, chiar aliați, principalul scop fiind de a-și proteja statalitatea și independența, în această parte de lume, tot mai complexă, imprevizibilă și ciudată. Iar în această privință, relațiile noastre de parteneriat strategic cu SUA au și ne dau o siguranță aparte, (dar nu numai). La rândul său, țara noastră este loială, făcându- și, bunăoară, cu prisosință datoria pentru menținerea păcii în multe zone “fierbinți” ale Globului: Irak, Afganistan, Bosnia- Herțegovina, Kosovo, Somalia, etc. și asta, în ciuda unor probleme economico-financiare, destul de dificile. Dar până la urmă, contează încrederea și respectul față de aliații săi, după cum și aceștia, la rândul lor ar trebui să le dovedească, mai ales în momentele noastre de cumpănă.
Și totuși, se pare că SUA, dincolo de rolul de jandarm al lumii, vârându-și “coada” peste tot, și-a luat și rolul de stăpân al României, amestecându-se tot mai des și grosolan în treburile noastre interne. Practic, autoritățile statului român nu mișcă nimic, indifferent de domeniul de activitate fără a da raportul pentru orice fleac la ambasada americană de la București. Între altele, să ne reamintim de intervențiile repetate, neprincipiale ale fostului ambasador Mark Gitenstein, în apărarea lui T. Băsescu la Referendum, dar și cu alte ocazii, deși deciziile de suspendare veneau de la Parlament și prin voința poporului român, exprimată prin votul de la urne. Același lucru s-a întâmplat și cu alți emisari americani, trimiși expres de la Washington, în cazul de față Philip Gordon, care ”exprima îngrijorarea” SUA față de voturile ilegale de la împricinatul referendum, pentru ca realitatea să dovedească ulterior că au fost legale. Dar lucrurile nu se opresc aici, pentru că și actualul ambasador american își dă în petic, amestecându-se și comentând la orice decizie internă-politică sau instituțională, ce nu convin intereselor străine, inclusiv americane. Iar mai
nou, domnul Hans Klemm, amabil din fire este și admirator de steag secuiesc, fiind până la urmă tot vina românilor că s-au născut pe aceste meleaguri. Apoi mai este un personaj american, ambasador la Chișinău, care aruncă cuvinte de ocară la adresa românilor, acesta declarând, nici mai mult, nici mai puțin că “Republica Moldova nu-i România”, ca românii și moldovenii au istorii diferite, așadar fiecare țară cu soarta ei, etc, etc.
Atunci, orice om cu mintea limpede gândește lucid, adică astfel de diplomați, ori vorbesc aiurea, neavând habar de istoria poporului român și atunci îi lași să bată câmpii, sau mai degrabă ei exprimă poziția oficială și arogantă a SUA, care obișnuiește să împartă lumea cu dispreț așa cum își dorește, dar și cum le dictează interesele. Or de aici, este clar că ne cam merităm soarta, deși nu-i vina românilor că nu au știut nici de această dată să -și selecteze “prietenii” și “dușmanii”, or, toate aceste întâmplări nefericite ne frământă și dor al dracului de tare. Cu atât mai mult cu cât, după ce ni s-a impus a sluji la ruși atâta amar de vreme, iată că ne-a venit rândul să facem acum același lucru, călcându-ni-se demnitatea în picioare, la americani, nemți, englezi, francezi, italieni, ș.a.m.d.
Așadar, este greu când ești o țară mică și cu destule probleme încă nerezolvate în mersul anevoios spre dezvoltare și democrație, iar dacă privim în urmă, marile necazuri ni se trag tot de la marile imperii și puteri ale vremurilor de mult sau de mai puțin timp trecute. Le simțim și în prezent, cu vârf și-n desat, când România a devenit o piață profitabilă de desfacere și o sursă de materii prime pentru alții. În schimb suntem jigniți și terfeliți la noi acasă de către tot felul de indivizi veniți de aiurea, chipurile pentru a ne da lecții de democrație și bună purtare. Evident că vina aparține și neisprăviților care de peste 26 de ani, n-au reușit să repună țara pe un făgaș de normalitate, fiind preocupați doar să jecmănească țara și poporul, doldorându-și buzunarele și făcându-se slugi pe la Înalta sau mai mica Poartă. Altfel spus, suntem priviți la Bruxelles, Washington, Berlin, Paris, Londra, etc. precum niște sărăntoci, sau dimpotrivă infractori ai Europei, de unde nici măcar vizele altora, Schengen-ul, sau zona Euro zică-se că nu ne priesc, acestea rămânând doar apanajul altora. Și sunt atâtea neadevăruri și nedreptăți ce se fac românilor, încât ne-ar fi foarte greu a le înșira pe această modestă pagină de jurnal.
Totuși, ce trebuie să se știe și luat aminte, inclusiv de către cei de dincolo de Ocean, că, bunăoară, R. Moldova e parte din ființa noastră națională, moral și spiritual pentru totdeauna. În acest spațiu carpato-danubiano-pontic suntem de milenii, zămislin-du-ne ca popor cu grai românesc, iar reunirea românilor de-a dreapta și de-a stânga Prutului depinde doar de ei, fără a-și băga alții coada în treburile noastre interne, doar pentru alte interese, presupunând a păstra eventual, teritoriul R. Moldovei ca pe un tampon strategic între Est și Vest. Cât despre “multiculturalismul” de dincolo de Prut, ambasadorul american la Chișinău J. Petitt, ar trebui să ne spună că și pe teritoriul SUA se vorbesc mai multe limbi, în condițiile istorice date, mult prea târzii față de Europa. Sau altfel spus, este treaba celor care s-au refugiat pe “pământurile făgăduinței”, pentru că au vrut, între altele, să se faca americani. Așa că, fiecare țară mică sau mare are istoria și rânduielile ei, atunci și R. Moldova, în ciuda opreliștilor de-a lungul timpului, a fost, este și va rămâne a noastră, românească, chiar dacă, se pare că alții caută orice prilej nefericit pentru România pentru ca acest teritoriu neaoș românesc, să rămână, pe veci, la alții. Altfel, orice vorbă doare, dacă este nelalocul ei, cu atât mai mult cu cât aceasta reprezintă și poziția oficială a unui stat, indiferent care ar fi acela. Așa că, odată pierdută încrederea în cineva, este greu, dacă nu imposibil să i-o mai poți oferi, chiar dacă împrejurările, de atâta vreme extrem de vitrege, te determină la compromisuri și sacrificii, pentru a-ți apăra ființa naționala și istoria comună a conviețuirii interetnice și a neamului românesc.
Prof. Vasile Irod
