Termenul pentru a cumpăra vechime în muncă, prelungit de Guvern

568

Guvernul a prelungit printr-o Ordonanță de urgență, adoptată zilele trecute, termenul până la care se poate plăti retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care oamenii nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, respectiv de la 27 aprilie 2017 până la sfârșitul acestui an. Plata contribuției de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, până la data menționată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculați de la data încheierii contractului de asigurare.
Potrivit Legii nr. 186/2016 care a intrat în vigoare la data de 27 octombrie 2016, gorjenii care vor să iasă la pensie, dar nu au stagiul de cotizare complet pot cumpăra vechime şi retroactiv. Din octombrie 2016 și până în prezent, circa 140 de persoane din județul Gorj au cumpărat vechime prezentându-se cu actele necesare la sediul Casei Județene de Pensii. Venitul asigurat (pentru care se plăteşte contribuţia retroactivă) trebuie ales astfel încât să nu fie mai mic decât salariul de bază minim brut, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public, şi nici mai mare decât valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, în calcul luându-se cota de contribuţie pentru condiţii normale de muncă, valabile în luna/lunile anterioare pentru care se face plata. La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul acestuia, va completa o declaraţie, din care să reiasă perioada pentru care se solicită asigurarea, că nu a avut calitatea de asigurat pentru pensii în perioada respectivă şi nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, dar şi că nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here