UCB, gazda unei conferinţe internaţionale

762

Facultatea de Inginerie şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Hamburg University of Applied Sciences, Universidade da Coruna şi Universitatea Româno-Americană, au organizat, în data de 20 mai 2014, Conferinţa Internaţională „Utilizarea resurselor energetice şi managementul durabil al acestora”. Dezbaterile s-au desfăşurat pe două secţiuni, între participanţi aflându-se economistul Mircea Bostan – reprezentantul Agenţiei Europene pentru Cărbune şi Lignit de la Burxelles, profesorul Walter Leal de la Universitatea din Hamburg, Isabel Novo – Corti şi alţii.

Ceremonia de deschidere a conferinţei internaţionale „Utilizarea resurselor energetice şi managementul durabil al acestora” a avut loc marţi, 20 mai 2014, la ora 09:00, în Amfiteatrul A 016 din incinta Facultăţii de Inginerie. Decanul Facultăţii de Inginerie, Luminiţa Popescu, a fost amfitrionul, dar şi principalul organizator al conferinţei. „Ne bucurăm să avem astăzi, aici, reprezentanţi ai mediului academic şi reprezentanţi ai companiilor din domeniul Energiei, ai companiilor tehnologice care activează în industriile materialelor de construcţii, ai agenţiilor de Protecţie a Mediului, colegi din universităţi din Germania, Spania, de la Universitatea Româno-Americană.
Conferinţa este organizată în parteneriat cu  Hamburg University of Applied Sciences, Universidade da Coruna şi Universitatea Româno-Americană”, a menţionat Popescu.
conf internationala ucb (1)În deschidere, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” a salutat prezenţa importanţilor oaspeţi şi a tuturor celor prezenţi, transmiţând felicitările sale organizatorilor. „Vă adresez felicitări şi mulţumiri pentru modul în care vă desfăşuraţi activitatea şi pentru modul în care sunteţi implicaţi în realizarea acestei acţiuni, care exprimă şi deschiderea pe care o are universitatea către mediul economic, cultural şi ştiinţific. Este un lucru onorant pentru noi, mai ales că avem prezente aici personalităţi nu numai din ţară, ci şi afară”, a declarat Moise Bojincă, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
conf internationala ucb (2)Mesajul Senatului UCB a fost transmis de către profesorul Gheorghe Gămăneci. „Adresez un salut de bun venit, aşa cum este obiceiul la noi, la români. Mă bucur că în ultima perioadă aceste manifestări sunt tot mai frecvente la nivelul universităţii. Organizatorul principal al manifestării de astăzi este doamna decan al Facultăţii de Inginerie, doamna Luminiţa Popescu, despre care trebuie să recunoaştem că faptele vorbesc de la sine în ultima perioadă. Felicităm organizatorii şi îi apreciem pentru eforturile şi strădania de care dau dovadă pentru realizarea unor astfel manifestări de o importanţă deosebită pentru acest domeniu”, a precizat Gheorghe Gămăneci, reprezentantul Senatului UCB.

Provocare lansată la conferinţă
conferintaLuminiţa Popescu, decanul Facultăţii de Inginerie din cadrul UCB Târgu-Jiu a profitat de prezenţa lui Mircea Bostan la eveniment pentru a lansa o provocare. „Profit de întâlnire şi de faptul că avem un înalt oaspete de la Bruxelles, un român inimos de la Agenţia Europeană pentru Cărbune şi Lignit, domnul Mircea Bostan, pentru a lansa o invitaţie de a organiza în Gorj o conferinţă legată de energia produsă pe bază de cărbune. Energia pe bază de cărbune a devenit un fel de Cenuşăreasă a Sistemului Energetic naţional, deşi acest tip de energie asigură siguranţa sistemului energetic naţional. Lansez provocarea ca în vară să realizăm în Gorj o dezbatere pe această temă pentru că viitorul Gorjului depinde de energia produsă pe bază de cărbune”, a subliniat decanul Facultăţii de Inginerie.

Prezentări pe două secţiuni
conferinta (1)Conferinţa „Utilizarea resurselor energetice şi managementul durabil al acestora” a continuat cu dezbateri pe două secţiuni: Provocări tehnice pentru reciclarea deşeurilor industriale la fabricarea materialelor de construcţii, dedicată proiectului EcoWASTES – LIFE10 ENV/RO/729 „Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale”, proiect derulat, începând cu anul 2011, de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în colaborare cu Complexul Energetic Oltenia şi cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj; Economie verde, eficienţă energetică, managementul energiei. „Unul dintre scopurile întâlnirii de astăzi este şi acela de a promova rezultatele unui proiect ambiţios realizat în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia şi Agenţia de Protecţie Mediului Gorj”, a precizat Luminiţa Popescu înaintea prezentării rezultatelor proiectului. Evenimentul s-a bucurat de participarea numeroasă a cadrelor didactice universitare, cercetătorilor şi specialiştilor români şi, lucrările prezentate acoperind problematici actuale şi stringente pentru ţara noastră şi pentru Uniunea Europeană, în domeniile: producerea energiei electrice şi utilizarea eficientă a acesteia, utilizarea durabilă a resurselor, în special a celor energetice, managementul şi valorificarea superioară a deşeurilor din industria, protecţia mediului. „Prin organizarea acestui eveniment, se doreşte atât dezvoltarea relaţiilor de colaborarea cu universităţi din ţară şi străinătate, dar şi promovarea inovaţiei tehnologice  şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu mediul socio-economic.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here