UCB organizează Simpozionul „9 Mai – Ziua Europei”

578

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj organizează Simpozionul cu tema “9 Mai – Ziua Europei”. Evenimentul, se desfăşoară astăzi, 9 mai 2014, începând cu ora 12:00, în Amfiteatrul Facultăţii de Inginerie, la sediul Rectoratului U.C.B. Târgu-Jiu.

Una dintre instituţiile care marchează Ziua Europei este Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Astfel, astăzi 9 mai, UCB organizează Simpozionul cu tema 9 Mai – Ziua Europei. „Invitaţi la această manifestare sunt cadre didactice şi studenţi ai Universităţii, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, directori şi cadre didactice din liceele şi şcolile gorjene”, a declarat Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.
Simpozionul este organizat în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.
La data de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a iniţiat crearea a ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Uniunea Europeană.
Ziua în care Robert Schuman a rostit celebra sa declaraţie a devenit Ziua Europei – ocazie de a reflecta pe marginea realizărilor U.E. şi de a propune soluţii menite să îmbunătăţească viaţa tuturor europenilor.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here