Un deziderat al organizaţiilor umanitare – protejarea civililor în cazuri de urgenţă

464

Rememorarea manifestărilor desfăşurate recent cu ocazia donaţiei de către oficialităţile localităţii franceze Monbach a unei autospeciale capabilă să intervină la înălţime în cazul diverselor tipuri de situaţii de urgenţă ce pot apare la nivel local şi numai mi-a adus în minte o discuţie purtată cu un fost lucrător în situaţii de urgenţă, acum pensionar dar activ la toate acţiunile ce se organizează în acest domeniu.

Prezentarea capacităţilor de funcţionare şi intervenţie la înălţime a utilajului desfăşurat în centrul municipiului Tg Jiu dar şi la locul de staţionare a acestuia, profesionalismul pompierilor civili francezi ce au oferit un veritabil spectacol de dexteritate şi precizie în manipulare  şi nu în ultimul rând truda ori speranţele învăţăceilor locali ce urmau să preia autospeciala care va funcţiona după obţinerea avizelor de resort în cadrul SVSU Tg Jiu au făcut o impresie deosebită celor prezenţi.
m (1)Văzându-mă interesat de ce se petrece acolo,  bătrânelul care privea  cu atenţie demonstraţiile pe care îl ştiam mai demult şi chiar schimbasem câteva vorbe,  m-a întrebat dacă ştiu ceva despre prima organizaţie internaţională  ce a încercat să ofere protecţie bătrânilor, femeilor şi copiilor în caz de conflicte armate sau dezastre. La nedumerirea mea, interlocutorul meu mi-a dat un pliant ce probabil îl purta mereu cu el  şi în câteva cuvinte a încercat să-mi explice motivele ce au stat la baza dorinţei unor personalităţi ale vremurilor de atunci de a înfiinţa o organizaţie internaţională  care să poată milita pentru protecţia unor categorii de oameni pe timpul conflictelor ori a dezastrelor naturale ori provocate de neglijenţa  omului. Istorioară pe care la rândul meu v-o destăinui şi dumneavoastră:
Prima atestare a Organizaţiei Internaţionale a Apărării Civile este din anul 1931 când  generalul medic francez Georges Saint Paul a fondat la Paris „Asociaţia Leii din Geneva”. Prin înfiinţarea acestei organizaţii, medicul a dorit m (2)sa definească si să creeze  în toate ţările zone ori teritorii neutre recunoscute pe timp de pace unde anumite categorii de populaţie civilă (femei , copii, bolnavi sau invalizi) să se poată refugia pe timpul conflictelor armate ori a dezastrelor.
Mai târziu la iniţiativa asociaţiei mai sus menţionate Parlamentul Francez adopta o rezoluţie invitând în anul 1935 Liga Naţiunilor „să studieze modalităţile de creare în fiecare ţară membră în funcţie de înţelegerile ratificate de locuri sau zone care in caz de conflicte armate să fie protejate de toţi combatanţii si folosite pentru tratative militare”. Generalul medic a murit  dar asociaţia fondată de el a fost transferată de la Paris la Geneva devenind m (3)„Asociaţia Internaţională pentru Protecţia Populaţiei Civile şi a Construcţiilor Istorice pe Timp de Război sau Conflicte Armate”.
Sunt consemnate ca realizări ale asociaţiei  crearea de zone neutre pentru necombatanţi din Războiul Civil desfăşurat în Spania si chiar in conflictul Chino-Japonez  unde au fost create perimetre neutre la Shanghai şi Nanking. Cu toată lipsa de experienţă în domeniu s-a arătat ca zonele neutre pot oferi condiţii relativ sigure populaţiei civile în caz de conflicte.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial deşi au fost formate o serie de concepte unde se afirmă că ”Înainte de începerea războiului este necesar sa se determine în ce mod să se micşoreze suferinţele  populaţiei civile  căci atunci când violentele lovesc este prea târziu” beligeranţii nu au acceptat crearea şi recunoaşterea acestor  zone neutre.
După război,  Henri George prietenul şi colaboratorul  generalului medic publica lucrarea „Războiul Modern şi Protecţia Civilă”,  un veritabil manifest public unde sunt consemnate experienţele  lui Saint Paul şi unde este prezentată ideea de a se creea o zonă neutră numită „ Zona Geneva”  În cadrul acestui perimetru  se combina protecţia populaţiei cu protejarea unde era posibil şi a monumentelor artistice şi istorice ori chiar a unor oraşe.
La Conferinţa Internaţională din anul 1954 de la Berlin  s-a pus un accent deosebit pe  necesitatea creării şi recunoaşterii zonelor neutre şi a oraşelor deschise. Acest lucru a fost reflectat la Conferinţa Apărării Civile desfăşurată la Florenţa doi ani mai târziu  unde s-a stabilit că Zonele Geneva să fie extinse iar organizaţia sa fie specializată în materie de Protecţie Civilă (Civil Defense)
m (4)Scopurile asociaţiei create de generalul medic francez cu aproape trei decenii în urmă au fost extinse. S-au realizat studii şi cercetări în domeniul protecţiei civile precum şi o paletă aplă de schimburi de experienţă unde s-au făcut eforturi în domeniul prevenirii si pregătirii intervenţiei la dezastre.  Activităţile specifice au fost dezvoltate în cadrul conferinţelor din anii 1958, 1960, 1966, pentru ca la cea din anul 1972 prin rezoluţie ONU, ziua de 1 martie  să fie stabilita ca Ziua Internaţională a Protecţiei Civile.
Acutizarea unor probleme umanitare legate de dezastre ori conflicte regionale au determinat guvernele din tot mai multe state să ia în discuţie cu cea mai mare seriozitate problema protejării populaţiei civile. Acestea s-au materializat prin declararea perioadei 1990-2000 „Deceniul internaţional de reducere a efectelor dezastrelor naturale: La Conferinţa de la Beijing a fost adoptat „Planul Mondial de Acţiune pentru dezvoltarea apărării civile”,  pentru că  mai târziu în cadrul Conferinţei de la Geneva să fie adoptată „Convenţia Cadru privind Asistenţa de Apărare Civilă”.
m (5)Astăzi Organizaţia Internaţională de Apărare Civilă (se menţionează la finalul broşurii  pe care am citit-o cu interes până la ultimul rând)  este o structură interguvernamentală al cărei obiectiv principal este dezvoltarea de către state a structurilor ce asigură protecţia şi asistenţa populaţiei, a proprietăţii şi a mediului în caz de calamităţi pe timp de m (6)pace sau conflicte armate.  La nivelul  NATO şi UE s-au pus bazele creării şi dotării unor module de protecţie civilă cu misiuni şi specializări multiple  având o mare capacitate de manevră, autonomie şi timp de răspuns adecvat cerinţelor actuale Aceste module pot  fi întrebuinţate la solicitarea statelor membre pentru limitarea ori înlăturarea urmărilor unor dezastre majore ce pot afecta teritoriul, populaţia ori mediul ambiant.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here