Un nou proiect european derulat de cadrele didactice şi elevii Liceului Energetic

992

Liceul Energetic din Târgu-Jiu implementează în această perioadă un nou proiect european, denumit “Poluarea electromagnetică produsă de instalaţiile de producere a energiei electrice, liniile de transmisie, substaţii, transportul intra şi inter orăşenesc şi aparatura electrocasnică”. Valoarea proiectului este de 153.600 euro.

Prima activitate a proiectului se desfășoară în aceste zile, în Grecia. “Proiectul este o concepţie personală şi la care s-au afiliat colegii mei care au studii în domeniul electrotehnic. Implementarea lui a început încă de la câştigare, adică după 30 august 2015. Tematica din care derivă scopul este aceea de a atrage atenţia celor care produc energie electrică, celor care o transportă şi celor care o consumă, având în vedere efectele ei negative asupra a tot ceea ce înseamnă viaţă pe pământ. În acest proiect activităţile încep zilele viitoare în Grecia. Vom pune în discuţie poluarea electromagnetică provocată de mijloacele de transport cu tracţiune electrică”, a declarat Ionel Oană, director al Liceului Energetic din Târgu-Jiu.
proiect2Unitatea de învăţământ nu este la primul proiect de acest gen derulat, în urma activităţilor desfăşurate fiind obţinute o serie de echipamente pentru elevii Liceului Energetic. “Am câştigat patru proiecte până la această dată. Mai multe echipamente am obţinut pe Programul Naţiunilor Unite de Dezvoltare Industrială, ce vizează învăţarea, aplicarea şi descoperirea a tot ceea ce înseamnă fenomene în tehnica frigului. Pe această aparatură, pot lucra profesori de fizică, de chimie, ingineri şi toţi cei care sunt interesaţi să vadă cum se desfăşoară fenomenele în producerea frigului şi nu numai, precum şi a căldurii”, a mai spus directorul Liceului Teoretic.

proiect3Parteneri din ţările UE
Proiectul Erasmus + se derulează pe o perioadă de doi ani, partenere fiind instituţii din Grecia, Polonia, Spania şi Germania. “Prin acest proiect cu o durată de doi ani se încearcă dezvoltarea la un nivel european a competenţelor profesionale ale elevilor noştri în vederea unei mai bune integrări pe piaţa muncii. În acest sens, au loc schimburi de experienţă între instituţiile partenere din Grecia, Polonia, Spania, Germania, nu numai instituţii de învăţământ, ci şi companii din domeniul energetic”, a precizat Irina Protesi Sefter, responsabil de proiect.

proiect4Opt elevi, în deplasări
În noul proiect al Liceului Energetic sunt incluşi şi opt elevi, care se vor deplasa în următorul an şcolar în vizite de studii în Germania şi Polonia. “Eu sunt cel care spune în detaliu tot ce se întâmplă acolo, proiectul are legătură cu poluarea electromagnetică a mijloacelor de transport şi a aparatelor casnice”, a spus elevul Mihai Anescu. “Acest proiect reprezintă o şansă foarte mare pentru noi, ne propulsează în calificarea profesională şi ne ajută să învăţăm efectele poluării electromagnetice. Acest proiect ne ajută să ne dorim ceva mai mult”, a spus şi elevul Andrei Racoceanu.

proiect5Proiect pe planuri multiple
Proiectul îşi propune să îmbunătăţească la nivel european calitatea competenţelor profesionale şi a competenţelor personale ale elevilor, prin aducerea în atenţie a fenomenului de poluare electromagnetică şi implicaţiile sale asupra mediului, şi de a studia modalităţi de a reduce efectele sale, prin dezvoltarea de parteneriate cu şcoli europene, companii şi parteneri sociali spre o integrare de succes pe piaţa muncii.
Proiectul de parteneriat strategic având coordonatele 2015-1-RO01-KA202-015014, are următoarea echipă: Ionel Oană, director al Liceului Energetic şi coordonator de proiect, Alin Şulea, director adjunct şi asistent manager de proiect, Irina Protesi Sefter, profesor de limba engleză şi responsabil de proiect, Cristina Novac, profesor de limba română, purtător de cuvânt al proiectului şi responsabil de informare, Daniel Mateuţă Sîrbu, contabil-şef şi responsabil activitate economică şi gestionarea resurselor financiare ale întregului proiect.
Izabella Molnar

2 COMENTARII

  1. Doresc sa completez Este vorba de factorii decizionali de la nivelui municipiului si judetului in aprecierea performantelor scolare.La nivelul unitatii scolare se fac toate eforturile Felicitari elevului Danacica Octavian Virgilius si profesorilor care l-au pregatit !

  2. Aveti un olimpic ,care a luat premiul 3 pe tara .Participa sau nu la acest program Vad ca meritele elevului Danacica Octavian Virgilius nu sunt apreciate la justa valoare de factorii decizionali.Pacat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here