Valentin Popa: „Continuăm greva în spitale!”

677

De luni este grevă în spitalele din Gorj și din restul țării. Federaţia Sanitas a declanșat greva generală, prim-vicepreşedintele Marius Sepi precizând că nicio operaţie care nu este urgenţă medicală nu va fi realizată. Valentin Popa, liderul SANITAS Gorj, spune că greva va continua până când vor fi soluționate revendicările sindicale. În spitale vor fi pichete de grevă, iar o treime dintre angajaţi va asigura continuitatea actului medical.

Aproape 82.000 de angajaţi din sistemul sanitar au intrat, luni, în grevă generală, în condiţiile în care nu au ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării unitare. Aproape trei mii dintre protestatari sunt din Gorj. Aceștia anunță că nu vor renunța la grevă. „Continuăm greva până când toate revendicările noastre vor fi soluționate. Pacienții au înțeles situația și nu s-au revoltat”, a confirmat Valentin Popa, președintele Sindicatului SANITAS Gorj.
În perioada grevei generale, doar o treime din angajaţi asigură serviciile medicale.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că, la discuţiile care au avut loc vineri, le-au transmis liderilor Federaţiei SANITAS că se caută soluţii pentru ca veniturile din sistemul sanitar să fie cât mai aproape de un nivel corespunzător, iar luni a fost programată o nouă întâlnire. Federaţia SANITAS cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică – 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe – aproximativ 1.500 de persoane. SANITAS mai solicită reducerea diferenţelor salariale de până la 800 de lei între asistenţii medicali absolvenţi ai şcolilor postliceale sanitare şi cei cu studii superioare, ambele categorii având aceeaşi profesie, având aceeaşi fişă a posturilor şi aceleaşi atribuţii.
Federaţia SANITAS a cerut şi reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei între spitalele clinice şi neclinice şi trecerea asistenţilor din asistenţa socială pe grila din sistemul neclinic.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here