Biblia, ca principală sursă a revelației creștine, ne mărturisește acest crud adevăr… că pentru părintele care își pierde copilul nu mai există nici cuvinte și nici mângâiere. Durerea pierderii chinuie sufletul omului căci, acesta, drum și alinare sufletească nu-și mai găsește decât în cele ale Domnului; prin credință, bunătate și mai presus de toate… prin principala virtute: răbdarea. Numai prin răbdare sufletul rătăcit al omului poate fi adus pe un drum drept fără de spini și ocolișuri.
Ce explicații poate să audă părintele ce și-a crescut cu atât chin puiul la piept? Poate să audă oare că în societatea de astăzi, o societate atât de modernă de altfel, propriul copil i-a fost victimă nevinovată a unui accident? Tragedia este cumplită..
Nu există cuvinte mai înțelepte ca acelea spuse de Domnul prin gura profetului. Să ne gândim o clipă ce a fost în sufletul Sfintei Fecioare Maria când și-a văzut copilul răstignit pe cruce… pentru noi, pentru iertarea păcatelor noastre și pentru mântuirea noastră. La fel a plâns și ea…cu lacrimi sfinte, dar amare, lacrimi pe care numai un părinte le poate înțelege. Este bine că avem o Maică Sfântă care știe ce înseamnă să pierzi pe cineva drag și care se roagă pentru noi. Să alergăm la ea, să-i cerem ajutorul, pentru acum și pentru întreaga viață.
Tragedia de la „Colectiv” a venit ca un fulger peste întreaga populație a țării, dar mai presus de toate peste sufletele zecilor de părinți care astăzi își plâng copiii în spitale sau conducându-i pe ultimul lor drum. Deși este greu să gândim rațional în astfel de momente, lecția vieții ne-a fost dăruită poate prea aspru. Viața…un cuvânt atât de simplu și totuși de o însemnătate deosebită. Cât contează viața cu tot ce e bun și rău în ea ne dăm seama târziu, abia în clipe de suferință. De ce e atât de importantă? Pentru că este principalul nostru scop: de a o trăi cu bune și cu rele așa cum ne-a fost ea dată. Exact! Cu bune și cu rele…să nu ne pierdem în încercările ei, căci numai la sfârșit de drum ne dăm seama cât de importantă este aceasta.
Cât de important e să îți trăiești viața așa cum vrei în limitele normalului, cât de important este să știi că ai sufletul împăcat și că poți dormi liniștit noaptea chiar și în fața inevitabilului și surprinzătorului sfârșit. Atunci ne dăm seama de importanța lucrurilor. Și în acest caz nu avem decât o singură soluție: să învățăm din greșelile altora, căci odată plecați de pe acest pământ nu ne putem întoarce pentru a ne povesti experiența.
Dumnezeu a lăsat omului pe pământ libertate. Bunul de El, nu ne-a forțat pe noi, oamenii, în a face ceva și mereu ne-a oferit căi din care noi să alegem ce considerăm că este mai potrivit. Și poate să mă contrazică vreun credincios că mare este Împărăția Cerurilor și mare este puterea Domnului în toate cele ce ne înconjoară? Cât de liniștitor este să vedem că există răspuns pentru toate rugăciunile noastre mai devreme sau mai târziu? Este un sentiment unic, un sentiment ce învăluie omul în lumină, lumină divină…
În aceste momente grele, nu putem decât să ne rugăm pentru cei ce așteaptă un verdict în legătura cu scumpa lor viață despre care vorbeam mai devreme. Sufletul nostru îndurerat și inundat de lacrimi este alături de familiile celor care și-au pierdut copiii și apropiații. Cuvintele pot fi de prisos în clipe ca acestea, poate suntem prea mici ca oameni, însă Dumnezeu este alături de noi toți la clipe de suferință. Dumnezeu poartă grijă tuturor sufletelor. Să ne punem nădejdea Într-însul!
Preot Ion Tomescu
