Zeci de studenți ai UCB, la studii în străinătate

650

În cadrul programului Erasmus+, 41 studenţi ai Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu beneficiază de oportunitatea de a studia în universităţi din Grecia, Turcia Cehia şi Polonia. În același timp, 20 de studenți străini vin la studii în Târgu-Jiu, aceștia provenind din țări precum Turcia, Portugalia și Grecia.

De câțiva ani, Universitatea “Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu participă la programul Erasmus. În acest an universitar, peste 40 de studenți vor pleca la studii în străinătate, grație acestui program. “41 de studenți se află în curs de desfășurare a mobilităților la universități din țări precum: Polonia, Cehia, Turcia, Grecia și altele. În acest an universitar, UCB Târgu-Jiu găzduiește 20 de studenți străini, în cadrul programului Erasmus+, ei provenind din: Turcia, Portugalia și Grecia. Nouă studenți sunt în desfășurarea mobilității de studiu, iar 11 vor sosi în semestrul II”, confirmă purtătorul de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.

Oportunitate pentru studenți și profesori
Potrivit aceleiași surse, “Programul Erasmus+ reprezintă o oportunitate atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice ale universității. Dincolo de scopurile academice, mobilitatea Erasmus a reprezentat o adevărată îmbogățire culturală. Așadar, Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, prin implementarea programului Erasmus+ a urmărit îmbunătățirea competențelor profesionale, sociale și culturale ale studenților săi, dar și ale personalului”.
În anul universitar 2014-2015, 34 de studenți ai UCB Târgu-Jiu au desfășurat mobilități de studiu și practică Erasmus+ în cadrul universităților partenere, iar un număr de 13 studenți din străinătate au sosit la UCB pentru a studia un semestru. În prezent, UCB Târgu-Jiu are 29 de parteneriate Erasmus+ cu universități de prestigiu din țări precum: Franța, Grecia, Portugalia, Cehia, Polonia, Spania, Germania, Turcia, Slovenia, Bulgaria, Slovacia.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here