Şofer din Rovinari, cercetat penal pentru fugă de la locul accidentului

475

Un tânăr de 23 de ani, din Rovinari, este cercetat penal după ce a fost implicat într-un accident soldat cu rănirea unei minore în vârstă de doar 10 ani, plecând apoi de la faţa locului fără a mai aştepta venirea poliţiştilor.

Accidentul a avut loc în cursul zilei de 24 mai, în sensul giratoriu de pe strada Muncii din Rovinari. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că o femeie, de 24 de ani, din comuna Amărăşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Muncii, în sensul giratoriu, a fost acroşată în partea din spate de un autoturism al cărui conducător auto a abandonat autoturismul, părăsind locul faptei pe jos. În urma impactului, o minoră de 10 ani, din oraşul Rovinari, a suferit leziuni şi a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului orăşenesc Rovinari pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din oraşul Rovinari, care ar fi părăsit autoturismul implicat în accidentul de circulaţie”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here