Șofer prins în timp ce transporta 25 de tone de cărbune cu acte false

Poliţiştii din Motru au oprit în trafic, pe 3 decembrie, o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 29 de ani, din comuna Arcani. Acesta a declarat că ar fi încărcat, cu acte legale, de la Cariera Roșiuța, 25 tone de cărbune sort, având ca beneficiar Parohia Văgiulești. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că a oferit informații false. ”În realitate, această cantitate de cărbune urma să fie comercializată către alți beneficiari, la un preț mult mai mare decât cel de achiziție, în scopul obținerii de foloase materiale ilicite. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Întreaga cantitate de cărbune a fost confiscată, până la finalizarea cercetărilor.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here