Şoferi beţi, sancţionaţi de poliţişti

445

Trei conducători auto din judeţul Gorj s-au ales cu dosare penale zilele trecute după ce au fost prinşi beţi la volan. Cei trei şoferi sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Duminică seara, la ora 18:40, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, au tras pe dreapta un bărbat în vârstă de 49 ani, din comuna Stăneşti, care conducea o autoutilitară pe D.C. 143.  Întrucât emana vapori de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În noaptea de duminică spre luni, la ora 00:40, poliţiştii din oraşul Ţicleni au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, care a condus un autoturism pe D.J. 675, în oraşul Ţicleni, având o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat. Două ore mai târziu, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Gorj au depistat un tânăr de 26 ani, din Târgu-Jiu, care conducea un autoturism având o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celor trei conducători auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here