Şoferi beţi, traşi pe dreapta de poliţişti de Sf. Marie

383

Petrecerile de Sf. Marie le-au adus dosare penale mai multor gorjeni, care nu au ţinut cont de faptul că au consumat băuturi alcoolice şi s-au urcat la volan.

În cursul zilei de 15 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 665/C Crasna, având o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orăşenesc Novaci în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de o persoană sub influenţa alcoolului. Tot sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroului Rutier, au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din oraşul Bumbeşti Jiu, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Tudor Vladimirescu, secţia U.P.U., în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni este cercetat şi un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Aninoasa, depistat în aceeaşi zi de poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti în timp ce conducea pe D.C. 47 Aninoasa un autoturism având rezultat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul mai avea şi un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

A refuzat să sufle în etilotest
Un alt şofer tras pe dreapta de poliţiştii gorjeni, în cursul zilei de 15 august, s-a ales cu dosar penal, după ce a refuzat să sufle în etilotest. “Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Stoina au identificat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 605 B Stejari, iar la solicitarea organelor de poliţie de a fi testat cu aparatul etilotest, acesta a refuzat testarea, totodată refuzând şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here