Şoferi sancţionaţi după ce au fost prinşi beţi la volan

408

Doi târgujieni s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi de poliţişti conducând beţi autoturisme pe drumurile publice. Unul dintre ei chiar a refuzat să-i fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, asta deşi testul cu aparatul etilotest arătase deja că acesta consumase băuturi alcoolice.

În după-amiaza zilei de 12 octombrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bengeşti-Ciocadia şi Postului de Poliţie Polovragi au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, localitatea Bengeşti-Ciocadia, având o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. La data de 13 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, având o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cum, în urma solicitării poliţiştilor, conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here