Solicitări pentru indemnizaţia de însoţitor

508

comisia de evaluare complexa„Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap” (CEPAH) Târgu-Jiu, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, primeşte zilnic aproximativ cincizeci de solicitări.

Specialiştii instituţiei susţin că cei mai mulţi dintre gorjeni se luptă pentru indemnizaţia de însoţitor.

În contextul actualei situaţii economice, orice soluţie de a face rost de un venit suplimentar este binevenită. În acest sens, foarte mulţi gorjeni, care au rude mai în vârstă, încearcă să obţină indemnizaţia lunară de însoţitor. Practic, cei mai mulţi dintre cei care ajung la uşa „Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap” (CEPAH) din Târgu-Jiu, „se luptă pentru indemnizaţia de însoţitor, care este, spre exemplu, la persoanele cu handicap vizual gradul I – 827 lei în total, însemnând 293 lei indemnizaţia, diferenţa fiind salariul însoţitorului, adică salariul minim al unui asistent social”, a declarat medicul Natalia Roşoga, preşedinta „Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap”. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune, pe bună dreptate, că „cine nu are bătrân, să-şi cumpere”.

Indisciplina – caracteristica solicitanţilor

Personalul care lucrează în cadrul „Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap” nu „se luptă” numai cu numărul mare al solicitanţilor, ci şi cu indisciplina lor. Preşedinta comisiei a spus că: „oamenii nu sunt disciplinaţi deloc, nu respectă personalul şi nici orele de program. Sunt şi multe cazuri când ei aduc acte ulterior depunerii dosarelor, acest aspect ţinând tot de indisciplina lor, într-o oarecare măsură”. Cu toate acestea, nimeni nu este refuzat, dimpotrivă, se primesc toate solicitările şi se soluţionează în limitele legii. În plus, „cei care sunt nemulţumiţi au dreptul legal să depună contestaţii, prin secretariatul comisiei, în termen de 30 de zile, contestarea certificatului emis fiind trimisă la Comisia Superioară de la Bucureşti”, a adăugat Natalia Roşoga, preşedinta „Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap” Târgu-Jiu.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here