“Solidaritatea” îi cere lui Ciurel prima de Crăciun şi programul de lucru pe decembrie

519

Sindicatele din “Solidaritatea”, noul Departament Sindical înfiinţat cu două săptămâni în urmă la nivel de CEO, au stabilit ieri, în cadrul unei şedinţe organizate la Mătăsari, la sediul secundar al Federaţiei “Univers”, paşii care trebuie urmaţi, în raport cu administraţia, până la finalul anului. În cadrul întâlnirii prezidate de Aurel Nanu Mic, s-a stabilit ca liderii departamentului să aibă o întâlnire, în cursul acestei săptămâni, cel târziu luni, cu managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, pentru a discuta programul de lucru pe luna decembrie şi condiţiile acordării primei de Crăciun. În cadrul şedinţei s-au trasat şi nişte funcţii sindicale, pentru care nu există, deocamdată, ocupanţi, acestea urmând să fie analizate în cursul acestei săptămâni.

La nici o zi după alegerile prezidenţiale, cele 11 sindicate fondatoare Ale Departamentului Sindical “Solidaritatea”, de la nivelul Federaţiei Univers, şi-au dat întâlnire la Mătăsari pentru a discuta măsurile ce trebuie luate în raport cu administraţia şi paşii de urmat pentru transformarea “Solidaritatea” în sindicat majoritar. La discuţii au participat cei 11 lideri de sindicat, întâlnirea fiind condusă de Aurel Nanu Mic. Discuţiile au decurs normal, nu au existat nici divergenţe şi nici alte tensiuni între participanţii care au decis în comun să aibă o întâlnire, în aceeaşi formulă, cu Laurenţiu Ciurel. O parte au preferat alegerea unei comisii formate din 5 lideri care va fi mandatată să poarte aceste discuţii cu Ciurel, în cursul zilelor următoare. Sindicaliştii în cauză vor discuta cu managerul CEO despre programul angajaţilor pe luna decembrie, cu atât mai mult cu cât carierele din Motru au program de şase zile de muncă, începând de sâmbătă.

Luna decembrie debutează cu Ziua Minerului
Se va discuta dacă zilele de 1 şi de 4 decembrie vor fi lucrătoare, atât timp cât una este Ziua Naţională iar a doua este Ziua Minerului, şi câte zile libere vor fi de sărbătorile de iarnă. Tot în acest cadru se va discuta şi despre prima de Crăciun, pentru că nu se cunoaşte cuantumul, conducerea CEO vorbindu-le sindicaliştilor că prima va fi stabilită în a doua decadă a acestei luni. Anul trecut prima s-a acordat în două tranşe, acordându-se 700 în decembrie şi 300 în ianuarie. Practic prima a fost de 1000 iar acum sindicaliştii speră ca valoarea primei să nu se reducă.

S-a îngropat securea
Dacă altădată între organizaţiile sindicale au existat divergenţe, acum pare că cele 11 se înţeleg foarte bine. Sindicaliştii au înţeles că trebuie să se gândească în primul rând la angajaţi, să lase orgoliile personale şi lupta pe funcţii. Discuţiile au fost corecte, chiar şi atunci când s-a stabilit trasarea unor funcţii de genul, şef Departament, adjunct şef Departament, adjunct Energetic, adjunct Minerit şi secretar Departamental.
Poziţiile în cauză vor fi ocupate doar în cadrul unor alegeri libere care vor avea loc luna viitoare, în cadrul Consiliului Federal al “Univers”.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here