Sondajul lui Morega anunţă câştigătorii alegerilor din Gorj

371

MoregaDeputatul Dan Morega a făcut public ieri rezultatul sondajului de opinie realizat în luna decembrie în judeţul Gorj. Sondajul îi arată drept câştigători ai alegerilor din Gorj pe social-democraţii şi liberalii care compun USL-ul, pe liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru şi pe o parte a actualilor parlamentari pe funcţii, asta în condiţiile în care nu se cunosc decât o parte dintre candidaţii la locale şi parlamentare, din Gorj.

Morega se declară câştigător pe Colegiul 1, şi obţine a treia poziţie în preferinţele gorjenilor pentru Consiliul Judeţean. Deputatul i-a testat şi pe primarii din Colegiul 1, trei edili locali având şanse mici de reuşită dacă vor candida, din nou, pentru un alt mandat.

Sondajul a fost realiza în perioada 17-23 decembrie în Gorj pe două eşantioane reprezentative pentru populaţia adultă din localităţile Colegiul 1 Moregajudeţului cu o eroare statistică de plus, minus 3%. Concluziile trase la finalul sondajului sunt că majoritatea populaţiei intervievate votează diferit la alegerile parlamentare faţă de alegerile locale şi cele pentru Consiliul Judeţean Gorj “rezultând că în mod indubitabil intervievaţii disociază corect Parlamentul de Consiliul Judeţean şi de Consiliul Local. Se constată că sunt 2-3 colegiul1 personalitatipersonalităţi care sunt bine cunoscute în judeţ iar acestea au în sondaje rezultate apropiate între candidaturile la alegerile locale şi cele parlamentare”. Morega explică, de asemenea, că la “alegerile parlamentare la nivelul Colegiului I au fost incluse mai multe personalităţi, preşedinţi de partide, parlamentari dar eu conduc detaşat indiferent de culoarea politică, sondarea neţinând cont de acesta”. Astfel în Colegiul I, populaţia, în procent de 46,3%, ar vota, dacă duminică ar fi alegeri, cu USL-ul, 13,7% cu PDL-ul, 7,3% cu PP-ul, 6,1% cu PRM-ul, 5,4% cu UNPR-ul, 2,3% cu PNG-ul şi 1,1% cu PNŢCD-ul.

Cârciumaru şi Morega în top, Petrescu la 0,7%

colegiul 1 partideIntervievaţii de pe Colegiul I, 380 de persoane, şi-ar da votul, dacă duminică ar fi alegeri, lui Florin Cârciumaru-26,3%, lui Dan Morega-21,3%, lui Ion Călinoiu-19,9%, lui Ion Ruşeţ-14,2%, lui Dian Popescu-4,8%. Prim-vicepreşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, ,,botezat” în toate sondajele drept Cosmin Bucălăete, ar lua aici 2,8%. Şeful PRM Gorj, Dumitru Dascălu, şeful PP Gorj, Constantin Căruntu şi fostul preşedinte al UNPR Gorj, Marius Vlaicu, ar obţine fiecare, la acest capitol, 0,7%. Pentru parlamentare, Morega este preferat de electoratul de pe colegiul său pe Colegiul I cu 41,6%, urmat de senatorul Ion Ruşeţ cu 24,5% şi de Ion Călinoiu cu 17,2%. Conservatorul Ilie Petrescu dacă ar mai candida pe Colegiul I de deputaţi ar obţine doar 0,7%. Preferinţele pentru Consiliile Locale pe Colegiul I arată că USL-ul se poziţionează pe primul loc cu 45,9%, pe locul doi PDL-ul cu 13,7% şi PRM-ul pe locul trei cu 6,5%. 36,1% din populaţia sondată pe Colegiul 1 are o părere foarte proastă despre actualul Guvern, 27,5% o părere proastă, 17,9% satisfăcătoare, 14,7% colegiul I clbună în timp ce doar 2,8% are o părere foarte bună. La întrebarea cum apreciaţi activitatea preşedintelui Consiliului Judeţean, 32,5% dintre intervievaţii de pe Colegiul I au o părere bună, 25,3% una satisfăcătoare, în timp ce 21,5% au o părere proastă şi 15,9% foarte proastă.

Mandat nou pentru şase primării de pe Colegiul I

Morega i-a prins în sondaj şi pe primarii de pe Colegiul I. Astfel, edilul de la Câlnic, Dumitru Vulpe, are şanse să prindă un nou mandat el fiind preferat de 63,1% dintre localnici. Primarul din Teleşti, Romulus Bâldea, are şi el şanse mari, 69,1% dintre cetăţeni dorindu-l iar edil local. Primarul PSD de la Schela, Aristide Şerbănescu, poate lua un nou mandat şi el fiind preferat de 59,9% dintre localnicii din comună. Edilul din Leleşti, Marian Rotaru, are în ciuda declaraţiilor sale acide la adresa conducerii PSD, 78,8% din voturile localnicilor, contracandidatul său de la PDL, Gabi Popeangă, având 13,2% din preferinţele localnicilor. Primarul liberal din Runcu, Adrian Câmpeanu, are şi el voturi numeroase 70,1% dintre cetăţenii intervievaţi dorindu-l iar primar, fostul edil Carmate având puţin peste zece procente. Şi edilul din Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, are şanse mari pentru un nou mandat adică 54,6%. Au şanse mici de reuşită primarii din Ciuperceni, Peştişani şi Tismana care au procente situate sub 30%.

USL-ul câştigă judeţul

judet CJAl doilea sondaj priveşte judeţul Gorj. Astfel, dacă duminică ar fi alegeri partidul cel mai votat va fi USL-ul, Uniunea obţinând, conform sondajului, 48,3% la nivelul judeţului Gorj. 14,7% ar obţine PDL-ul, 8,4% PP-ul, 6,1 PRM-ul, 5,4% UNPR-ul şi 2,3% PNG-ul. Pentru Consiliul Judeţean primar Lelelstipesedistul-şef Florin Cârciumaru este preferat de 29,1% dintre cei intervievaţi, Ion Călinoiu de 19,2%, Dan Morega de 14,6%, Ion Ruşeţ de 12,7%, Dian Popescu de 4,1%. La alegerile parlamentare, tot Cârciumaru este preferat pe locul întâi cu 21,3%, urmat de Morega cu 16,4%, Ion Călinoiu cu 11,3%, Victor Ponta cu 9,8%, Ion Ruşeţ cu 8,9%, Toni Greblă cu 8,6%, Dian Popescu cu 3,5%, Mugurel Surupăceanu cu 2,7%, Vasile Popeangă cu 2,6% şi Gheorghe Bucălăete cu 2,4%. Deputaţii Cosmin Popescu şi Severus Militaru obţin aici judet partidedoar 1,7% respectiv 1,9%. Tot USL-ul învinge la capitolul ,,Consilii Locale” din judeţ cu 48,8%, PDL-ul având doar 13,8% iar PRM-ul 6,5%. PP-ul ar putea să aibă 7,6% din consiliile locale din judeţ iar UNPR-ul 5,4%. 33,3% dintre gorjeni apreciază, de asemenea, activitatea preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, foarte bună considerând-o doar 9,4% dintre aceştia, în timp ce 20,3% o consideră satisfăcătoare. O părere proastă o au doar 21,5% dintre cei intervievaţi.

Parlamentarii se conservă parţial

Morega este preferat pe Colegiul I şi în sondajul pe judeţ, el obţinând 41,6%. Pesedistul judet parlamentariSurupăceanu ar obţine pe colegiul II doar 33,8%, mult mai bine stând însă pedelistul(independent) Consmin Popescu care pe Colegiul III are 40,1%. Pe Colegiul IV, Militaru are 39,35, alţii 38,1% iar Vasile Popeangă pe Colegiul V are 40,9% şi alţii 41,8%. Victor Ponta, deputat pe Colegiul VI, are 38,7%, alţii 45,9%. La senatori, Ion Ruşeţ are 39,9% iar Toni Greblă 41,9%. Sondajul nu a conţinut şi contracandidaţi ai parlamentarilor pe funcţii deoarece aceştia nu au fost încă anunţaţi.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here