Sorin POPESCU: “Fascinantul Ion Barbu (Dan Barbilian) – File inedite” (I)

FotoSPopescu[1]Pasiunea documentară şi de colecţionar învederat a dlui Sorin Popescu a generat o suită de articole de memorialistică şi istorie literară, apărute în periodicele culturale „Manuscriptum”, „Adevărul literar şi artistic”, „Palatul de Justiţie” etc.

Marea întâmplare a vieţii o constituie, însă, întâlnirea cu Gerda Barbilian, văduva ilustrului poet Ion Barbu, domiciliată pe strada „Carol Davilla”, la nr. 8. În apropiere locuia fosta soacră a colecţionarului nostru, „una dintre cele mai bune prietene ale dnei Barbu”. În deceniul 7 al secolului trecut, soţia regretatului poet venea frecvent în casa acesteia, devenind la sărbători şi mese festive „oaspete de onoare”. Devenită prietenă de familie, Gerda Barbilian va fi invitată într-o călătorie pe meleaguri gorjene, unde, împreună cu familia dr. Aurelian Popescu (tatăl autorului), va vizita Mănăstirea Tismana şi va petrece câteva zile de neuitat. În 1975, când acesteia îi apare cartea de amintiri despre Ion Barbu, dl. Sorin Popescu o va primi cu un călduros şi recunoscător autograf. Recăsătorindu-se în aprilie 1978, tânărul jurist nu uită s-o invite la masa festivă de la ”Athénée Palace” pe doamna de 79 de ani. Apoi, timp de 10 ani, până la decesul Gerdei survenit în 1987, autorul mărturiseşte a-i fi fost alături „aproape zilnic”, fiind martorul lansării volumului al doilea de „Pagini inedite”, din 1984 (realizat împreună cu Viorel Vodă), dar şi al editării unor cărţi ale ilustrului matematician şi poet (Algebra, 1985; Poezii, BPT, 1985). Spirit saxon, „metodic şi ordonat”, Gerda Barbilian s-a angajat în problemele casnice, asigurând astfel poetului şi omului de ştiinţă liniştea necesară meditaţiei şi conceperii operei. Rămasă singură după moartea poetului, bătrâna se va descurca din ce în ce mai greu cu aprovizionarea îndeobşte, nemaiputând la un moment dat să părăsească locuinţa. Într-o zi din 1985, autorul o găseşte „căzută pe jos şi fără conştiinţă”, cheamă salvarea şi o internează la „Elias”. Revenirea Gerdei s-a produs cu greu, dar la 16 februarie 1985 bătrâna alcătuieşte un testament olograf, prin care – în semn de veche prietenie şi recunoştinţă – îl numeşte „executor testamentar” al averii pe dl Sorin Popescu, lăsând însă casa unei rude îndepărtate din partea soţului, instituind totodată şi alte legate pentru unele persoane ce o ajutaseră cu diverse prilejuri. Dar acest Testament va fi revocat la 6 mai 1986, de un altul, autentic, deci dat în faţa notarului, prin care dr. Niculescu Ruxandra-Marilena era instituită „legatară universală” (autorul nu o văzuse pe aceasta, timp de 20 de ani, niciodată, în casa Gerdei, însă numita legatară universală venea la moştenire pe o linie descendentă din partea mamei poetului). La 19 ianuarie 1987, soţia poetului moare, în posesia autorului rămânând o bogată arhivă, din care unele documente au fost furnizate lui M. Coloşenco în realizarea volumului de Opere (2000). „Fascinantul Ion Barbu (Dan Barbilian) – file inedite” (Monitorul Oficial, Colecţia INEDIT, 330 p.) este o lucrare masivă în format A4, agrementată cu o iconografie în mare parte inedită. Ea cuprinde, într-o structurare limpede, acte, scrisori, dedicaţii şi fotografii, improvizaţii lirice risipite cu generozitate de autorul lor, însemnări memorialistice şi matematice, în general piese de colecţie olografe şi inedite. O primă secţiune (Ascendenţa) cuprinde scrisorile magistratului Constantin Barbilian, tatăl poetului, către viitoarea soţie Smaranda Şoiculescu din Câmpulung (trebuie reţinut numele sergentului major Sache Şoiculescu, fratele mamei, căruia poetul îi va dedica poemul „După melci”, din 1921). Mama provenea dintr-o familie mic-burgheză, în care va creşte şi micuţul Dan, câtă vreme tatăl va peregrina pe la judecătoriile din Rucăr, Topoloveni-Leordeni, Topolog, Muscel, Câmpulung, Dămieneşti, Argeşul, pentru ca la 30 octombrie 1910 să fie numit preşedinte la Tribunalul Vlaşca cu reşedinţa la Giurgiu. Aici familia Barbilian se va stabili, în sfârşit, construindu-şi în 1927 o casă. Constantin Barbilian va trăi până în 1939, iar mama sa până în 1951. În secţiunea a doua, Tinereţea, documentele şi fotografiile vorbesc despre peregrinările ca judecător ale lui Constantin Barbilian, care îşi pun amprenta – observă autorul – şi asupra evoluţiei, ca elev, a fiului, nevoit să-şi schimbe mereu şcoala. Începându-şi clasele primare la Câmpulung Muscel, Dan Barbilian va urma cursul inferior de liceu la Piteşti, apoi la Câmpulung şi ultima la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Ion Barbu.carteBucureşti, perioadă când gustă din plin deliciile boemei, confruntându-se cu tribulaţiile unei tinereţi năvalnice. Din anii de liceu datează şi pasiunea sa ca rezolvitor de probleme din „Gazeta Matematică”. În perioada 1921-1924 se află la studii în Germania, revenind în ţară fără doctorat şi sleit de o boemă îndelungată (după norvegianca Helga, o cunoaşte la Tübingen pe Gerda Annemarie-Margot Hossenfelder, o nemţoaică din Cottbus, care avea să-i devină soţie în 1925, fiind aproape patru decenii „îngerul păzitor, factorul de echilibru şi de stabilitate necesare unei asemenea tumultuoase vieţi”). În 1929, Dan Barbilian obţine titlul de doctor în matematici, iar în aprilie 1932 este numit titularul Catedrei de matematici elementare şi geometrie descriptivă la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. După ediţia volumul „Joc secund” (1930), Dan Barbilian se dedică cercetării matematice, câştigând un renume european, participând la numeroase congrese (Praga, Oslo, Baden-Baden) şi ţinând prelegeri şi conferinţe în universităţi de mare tradiţie (Hamburg, Göttingen, Münster, Hannovra). Secţiunea Profesorul Dan Barbilian aduce în pagină imaginea rectitudinală a unei conştiinţe pedagogice şi ştiinţifice de talie europeană, aflat într-o relaţie prietenească cu confraţii, chiar dacă au existat şi unele reţineri colegiale! (IV. Matematicieni români în corespondenţă inedită cu Dan Barbilian). O secţiune întreagă a lucrării (IV. Matematicieni străini în corespondenţă inedită cu Dan Barbilian, pp. 139-233) reproduce din franceză şi germană această bogată corespondenţă purtată cu cel puţin 14 matematicieni europeni iluştri, precum: Vacláv Hlavaty, Wilhelm Blaschke, Helmut Hasse, Harald Geppert, Wilhelm Suss, Heinrich Behnke, Ludwig Bieberbach, Paul Koebe, Emanuel Sperner, Heinrich Grell, E.A. Weiss, Karl Strubecker, Charles Mitchell, Kurt Schröder, Gottfried Kothe… Să nu uităm şi relaţiile cordiale şi prieteneşti cu matematicieni români în diferite împrejurări, regretabilă fiind neînţelegerea venită din partea unor colegi precum Grigore C. Moisil, Horia Hulubei…). Ales ca profesor universitar în 1941, pe când poetul era spitalizat din toamna trecută pentru o fractură de picior la Clinica din Jena, Dan Barbilian va reveni în ţară abia la 4 ianuarie 1942 şi, deşi avea piciorul în ghips, îşi începe cursurile la noua catedră. Recunoaşterea valorii sale excepţionale venise, oricum, cu întârziere. Din 1942 până în 1958 profesorul se va dedica îndeosebi problemelor de algebră modernă, pentru ca în ultimii ani de viaţă să se reîntoarcă la geometrie şi să studieze „spaţiile” care ajung să fie desemnate în matematicile contemporane ca „spaţiile Barbilian” (III. Profesorul Dan Barbilian.1. Odiseea numirii ca profesor universitar). Nici Dan Barbilian nu a fost scutit în timpul profesoratului de anumite înţelegeri eronate ori mărginite. Ca şi Lucian Blaga, cam în acelaşi timp epurat de la catedră prin desfiinţarea acesteia, Dan Barbilian a trebuit să contracareze, prin 1956, unele atacuri împotriva sa, găzduite în presa de partid a vremii. Tuturor insinuărilor şi neînţelegerilor cu adresă directă, profesorul le răspunde cu un amplu memoriu adresat C.C. al P.M.R., în care se apără de etichetarea de „formalism” şi „abstract” a actului său didactico-ştiinţific, care ar fi fost apreciată ca refuzând un contact mai direct cu viaţa. Mergând pe logica acestor reproşuri, cercetătorul cere „să fie ajutat în sforţările mele viitoare prin sfaturile autorizate ale Partidului”. Oricum modul cum se apără, creând subcapitole lămuritoare pentru fiecare incriminare, precum „Împotriva abuzului de abstractizare”, „Împotriva formalismului”, „Împotriva obiectivismului – cosmopolitismului ”, amintesc de Memoriul lui Blaga adresat C.C. al P.M.R., răspunzând calomniilor lui Beniuc şi altor mercenari ideologi. Nu numai formalismul şi decadentismul unei anume etape din meseria sa îl condamnă Dan Barbilian, dar şi formalismul versurilor din etapa negativă, manifestat prin ne-aderenţă la ordinea burgheză (1926-32). Cam în acelaşi timp, în şedinţele Academiei R.P.R. şi arta lui Brâncuşi era incriminată de formalism cosmopolit şi decadenţă burgheză! Dezvinovăţindu-se” într-un mod original, profesorul arată că „din 1932 până astăzi n-am mai produs versuri, în afară de unele ocazionale şi puţine, protestând astfel faţă de arta formalistă şi decadentă”… Tot în acest Memoriu, Dan Barbilian îşi regretă rătăcirile de vreo două-trei luni crezând în doctrina legionară, dar foarte repede va vedea cu propriii-i ochi exagerările şi extremismul ideologic al acesteia şi va renunţa de bună voie. Ideologia legionară fusese „o ideologie neconformă firii mele şi a rămas fără influenţă asupra fondului meu progresist de vechi om de ştiinţă”… (Va urma)

Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here