Soți bătăuși, ținuți la distanță de victime

Polițiștii au emis noi ordine de protecție provizorii în urma unor scandaluri care au avut loc în două familii din județul Gorj. O femeie de 52 de ani, din comuna Drăgotești, a cerut ajutorul oamenilor legii, după ce ar fi fost agresată de soțul ei, în noaptea de vineri spre sâmbătă. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de către o femeie de 52 de ani, din comuna Drăgoteşti, cu privire la faptul că soţul său, în vârstă de 54 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa și i-ar fi adresat ameninţări cu moartea, în timp ce se aflau în locuinţa comună. Având în vedere faptul că femeii i-a fost provocată o stare de temere şi suferinţe fizice, fapt ce a determinat-o să părăsească domiciliul şi să se refugieze la locuinţa fiului său, din aceeaşi localitate, iar agresorul a avut un comportament verbal agresiv, inclusiv pe timpul cât polițiștii se aflau la fața locului, în cauză a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru cinci zile, prin care s-a dispus ca acesta să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 300 metri față de victimă. Prevederile ordinului de protecție i-au fost aduse la cunoştinţă bărbatului pe bază de semnătură. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și amenințare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Un alt scandal a avut loc duminică. O tânără de 22 de ani, din Târgu-Jiu a sunat la 112 și a a anunțat că a fost agresată de soțul său. Din primele cercetări a reieșit faptul că a avut un conflict spontan cu soțul său, în vârstă de 32 de ani, aflat sub influența alcoolului, în timp ce se aflau într-o locuință din comuna Bălești, unde stau împreună, fără forme legale. Aceasta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Având în vedere comportamentul fizic și verbal agresiv, al bărbatului, inclusiv pe timpul cât polițiștii se aflau la fața locului, împreună cu lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, și că femeia se afla în stare vădită de temere, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile. Bărbatului i-a fost adus la cunoștință că îi este interzis să se apropie la mai puțin de 50 metri de persoana vătămată sau locuințele acesteia din Târgu- Jiu și din comuna Bălești”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here