Șova, reținut 24 de ore!

551

Senatorul Dan Șova a ajuns în spatele gratiilor în cursul după-amiezii de ieri, el fiind reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la scurt timp după ce parlamentarii au aprobat cererea prin care DNA solicita încuviințarea reținerii și arestării preventive a politicianului. Votul din Parlament, amânat cu o zi din cauza unor ceremonii organizate de aleși pe 2 decembrie cu ocazia zile de 1 Decembrie (!), a fost ieri în favoarea cererii DNA, la finalul ședinței Șova ieșind din sală în lacrimi, el pledând în continuare pentru nevinovăția sa. Chiar și în fața colegilor săi el și-a pledat cauza, sperând că îi va convinge pe aceștia să voteze la fel ca în primăvară, când o altă solicitare a DNA de arestare a sa a fost respinsă, numărătoarea voturilor fiind atunci interpretată în așa fel încât să îi fie favorabilă senatorului, solicitarea respectivă fiind făcută în dosarul Turceni – Rovinari. „S-a prezentat în faţa dvs un dosar de 3000 de file, acel dosar se referă la două infracţiuni- abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Din cele 3000 de file doar 60 de pagini sunt legate de mine. Nu sunt probe, sunt un denunţ și ordonanţele procurorilor. În afară de denunţ nu există nicio probă, există un denunţ. Atât”, le-a spus Șova colegilor săi parlamentari.
Azi Șova ar urma să fie prezentat la instanța supremă cu propunere de arestare preventivă, emiterea unui mandat fiind posibilă doar de către judecători.
Procurorii spun că au suficiente probe conform cărora Șova ar fi luat 100.000 euro pentru a intermedia două contracte de asistență judiciară la CET Govora, firma sa de avocatură având și ea contracte cu unitatea respectivă, pentru acestea senatorul alegându-se deja cu un al treilea dosar deschis pe numele său. „Măsura preventivă a fost dispusă de procurori, având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului Șova Dan-Coman. În ordonanța de reținere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună”, a comunicat DNA.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here