Spălătorii auto, sancţionate pentru muncă la negru

500

Echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în ultima săptămână 20 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Au fost depistaţi doi angajatori din Mătăsari şi Târgu-Cărbuneşti care prestau activitate cu două persoane fără forme legale de angajare. În consecinţă, inspectorii de muncă au aplicat două sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 20.000 de lei. Angajatorii depistaţi cu munca la negru desfăşurau activitate în domeniul spălătoriilor auto. “Au fost aplicate în total 14 sancţiuni contravenţionale la 11 angajatori, în valoare de 37.000 de lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr.108/1999, republicată. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal şi la munca suplimentară; neîndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, la termenele stabilite de aceştia, prin procesele verbale încheiate anterior”, se arată în comunicatul transmis de conducerea ITM Gorj. Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat săptămâna trecută un număr de 22 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost depistate 13 neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.500 de lei. Controalele efectuate au urmărit, în principal, modul de realizare a măsurilor dispuse în verificările anterioare. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie (EIP).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here