Spectacol la Cupa Firmelor!

O nouă competiție de minifotbal a debutat, duminică, în Complexul Dolce Vita. Cupa Firmelor și Instituțiilor din Gorj a adunat la start cele 8 echipe înscrise în campionat, care luptă nu numai pentru trofeu, ci şi pentru a se califica la Campionatul Național al Firmelor și Instituțiilor, organizat de Federația de Minifotbal. Duminică, s-au jucat primele două etape din faza grupelor, iar spectacolul a fost nelipsit, cu nu mai puțin de 78 de goluri înscrise în 8 meciuri. Grupa A este dominată de echipa Penitenciarului Târgu Jiu care a învins atât Marckon, cât și Succes Nic Com. Băieții de la Succes sunt pe locul 2, după ce au trecut de Macofil la scor. Pentru a mai spera la calificare, Macofil trebuie să învingă Penitenciarul în ultima etapă din grupe, în timp ce Succes pleacă favorită certă în duelul cu Marckon.
Grupa B este una extrem de puternică, având la start 3 dintre cele 4 echipe care au acces în faza de play-off a campionatului. O primă surpriză s-a înregistrat în duelul dintre FC Anna și Carrefour Târgu Jiu, duel câștigat la limită de Carrefour cu scorul de 4-3. Acest rezultat ar putea cântări enorm în economia grupei, una dominată, conform așteptărilor, de echipa jandarmilor gorjeni, liderul autoritar al campionatului. Plecată cu ultima șansă în grupa, echipa Acvila s-a descurcat onorabil în primele două jocuri, dar nu a putut să încurce nici IJJ Gorj, nici FC Anna. Ultima etapă din grupe programează și derby-ul dintre jandarmi și FC Anna, unul în care băieții de la Anna au neapărată nevoie de victorie pentru a spera la calificare. Carrefour Târgu Jiu pleacă cu prima șansă în duelul cu Acvila.
Sâmbătă, s-au jucat meciurile din etapa a 16-a din Campionatul Primăriilor din Gorj. Motru a învins destul de clar Fărcășești în cel mai tare meci al etapei, în timp ce băieții de la Turceni s-au impus în duelul pentru play-off cu Albeni, după un meci extrem de disputat. Turburea a trecut greu de Stănești, în timp ce campioana primului sezon, Telești, a trecut la pas de Cîlnic. Meciul liderului, Târgu Cărbunești, a fost amânat la solicitarea echipei din Bumbești Jiu.
Tot sâmbătă au avut loc și jocurile etapei a 16-a din Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu. Etapa a început în forță cu duelul dintre Peppy Dolce Vita și Real Târgu Jiu, două echipe de play-off în acest moment. Cei de la Real au avut însă probleme de efectiv, astfel că meciul nu a avut istoric. Dolce Vita s-a impus cu scorul de 5-0 și se menține aproape de podium. Un alt duel care promitea mult era cel dintre Profi Târgu Jiu și Farmacia Victoria. Cei de la Profi au dominat jocul și s-au impus în final cu 6-3, menținându-se pe locul 3, aproape de ISU Gorj. Liderul Dream Team a trecut fără emoții de Provincialii, Mica Frăție s-a impus în duelul cu Karma și i-a egalat acum la puncte pe Real Târgu Jiu în duelul pentru ultimul loc de play-off, în timp ce Minprest Rovinari a câștigat destul de clar duelul cu Primăria Rovinari. Meciul ISU Gorj – Primăria Bîlteni nu s-a mai disputat din cauza unor probleme de ultim moment ale echipei din Bîlteni.

Rezultate, etapele 1 și 2, faza grupelor, Cupa Firmelor și Instituțiilor din Gorj
Grupa A:
Succes Nic Com – Macofil 10-1
Penitenciarul Târgu Jiu – Marckon 11-3
Macofil – Marckon 11-3
Succes Nic Com – Penitenciarul Târgu Jiu 1-3
Grupa B:
FC Anna -Carrefour Târgu Jiu 3-4
Acvila – IJJ Gorj 2-4
Carrefour Târgu Jiu – IJJ Gorj 3-12
FC Anna – Acvila 5-2

Rezultate, etapa 16, Campionatul Primăriilor din Gorj
Primăria Turburea 4 – 3 Primăria Stănești
Primăria Drăguțești 0 – 3 Primăria Bălănești
Primăria Bumbești Jiu X – X Primăria Târgu Cărbunești (Amânat)
Primăria Motru 8 – 4 Primăria Fărcășești
Primăria Turceni 5 – 2 Primăria Albeni
Primăria Telești 7 – 4 Primăria Cîlnic

Rezultate, etapa 16, Campionatul Dolce Vita
Peppy Dolce Vita Târgu Jiu 5 – 0 Real Târgu Jiu
Karma Târgu Jiu 6 – 9 Mica Frăție
Profi Târgu Jiu 6 – 3 Farmacia Victoria
Provincialii 3 – 10 Dream Team Târgu Jiu
Minprest Rovinari 7 – 3 Primăria Rovinari
ISU Gorj – Primăria Bîlteni
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here