Acum ori niciodată!

520

Pandurii vrea să uite filmul meciului de la Giurgiu și să demonstreze la Târgu-Jiu că echipa se află pe un trend pozitiv. Acum însă jocul prestat contează mai puțin, rezultatul fiind cel care primează, doar victoria mulțumind tabăra gazdă.

Campioana din 2012 și vicecampioana din 2013 se înfruntă astăzi într-un duel al echipelor rănite. Dacă oțelarii au o situație financiară care se reflectă în clasamentul Ligii 1, Pandurii nu pot invoca aceleași motive când vine vorba de poziția ocupată în clasament. Fără victorie în acest sezon pe terenul propriu și cu un singur succes la Târgu-Jiu în 2014, Pandurii speră ca măcar contra Oțelului să poată sparge această barieră psihologică. Pandurii vine după un rezultat nedrept la Giurgiu și speră ca lucrurile bune făcute acolo să fie continuate în partida cu Oțelul, în vreme ce echipa de la malul mării vine după o schimbare la nivelul băncii tehnice. Tibor Selymes a preluat conducerea echipei, iar la Oțelul au început să apară jucători importanți, Florin Cernat una dintre ultimele achiziții.

Cu Dinu pe bancă
Tot ca urmare a partidei de la Giurgiu, Grigoraș va fi în tribună și nu pe bancă, acolo unde secundul său, Marian Dinu, spune că nu este timp pentru sentinemtalisme și perioada petrecută la Galați rămâne doar istorie: “Nu se mai pune problema sentimentală. Am plecat de o bună perioadă de acolo. Ultima perioadă, cea de trei luni de zile a fost scurtă. Am mai trecut puţin pe acolo, ne-am mai întâlnit cu cei de acolo, am evitat retrogradarea şi asta a fost totul. Nu se poate spune că am construit ceva atunci. Pentru noi e un meci normal de campionat pe care îl abordăm foarte serios cu determinare, efort, responsabilitate. Vrem trei puncte, situaţia nu ne mai permite să facem paşi greşiţi”, spune secundul echipei gorjene. Acesta nu crede că jucătorii ce apără acum culorile clubului gălățean sunt inamicii Pandurilor, ci propriile slăbiciuni ale formației sale ar putea împiedica formația gorjeană să câștige astăzi: “Doar noi putem să ne punem probleme. Dacă vom juca la fel ca în ultimele trei jocuri sunt sigur că cele trei puncte ne vor aparţine. Dar trebuie să tratăm serios meciul, nu desconsiderăm adversarul. Au schimbat în proporţie de 80% lotul, mai au 5-6 jucători din fostul lot. Au jucători veniţi cu dorinţă de afirmare, vor să confirme în Liga 1. Avem încredere în jucătorii noştri, le ştim potenţialul, suntem în creştere de formă, vom obţine victoria”, a declarat Marian Dinu, încrezător în șansa echipei sale de a obține primul succes în actuala stagiune la Târgu-Jiu, victorie care ar permite Pandurilor să urce cîteva poziții în clasament, părăsind pozițiile retrogradabile.

Oțelul, cu absenți, dar și cu noutăți în lot
Noul antrenor al Oțelului, Tibor Selymes, anunță că echipa din sudul Moldovei va avea la Târgu-Jiu, cel puțin pe banca de rezerve, jucători noi, însă adversara Pandurilor are și câteva absențe pentru această partidă: “Vor fi în lot aproape toţi noii-veniţi, inclusiv Florin Cernat! Lipsesc Zaharia şi Avdic care sunt în continuare accidentaţi. Plopeanu va reveni cam peste două săptămâni”, a declarat Selymes, pe lângă jucătorii accidentați, Oțelul nu-l va avea la Târgu-Jiu nici pe Murgoci, dar nici pe Ciftci, ambii suspendați, primul pentru cumul de cartonașe galbene, al doilea eliminat la meciul Oțelului de la Craiova. Selymes vede în Pandurii un oponent greu de învins, însă își dorește un rezultat pozitiv la Târgu-Jiu: “Pandurii au o echipă foarte bună, au câţiva fotbalişti de valoare care pot face diferenţa. Trebuie să dăm maximum, altfel o să fie rău. Am văzut ultimul lor meci chiar la faţa locului şi au jucat foarte bine. În zece oameni au dominat Astra! E o echipă foarte bine organizată şi bine pregătită fizic. Au un lot puternic, jucătorii de pe bancă pot fi oricând titulari. La Brăila m-a mulţumit doar rezultatul, vreau un rezultat bun şi cu Pandurii. Atuul nostru este echipa, prin spirit, agresivitate şi organizare bună putem obţine ce ne dorim. Nu mă interesează un singur jucător, trebuie să fim unsprezece pe teren, să fim o echipă. Dacă Cernat reuşeşte să-i strângă pe ceilalţi în jurul lui, atunci e foarte bine, dar avem nevoie de 11 fotbalişti”, a mai declarat fostul internațional român, acum antrenor al Oțelului.

Pandurii Târgu Jiu – Oțelul Galați
Stadion “Municipal”, Târgu Jiu, ora 18:30
Televizare: Look TV
Echipe probabile:
Pandurii: Stanca – Pleașcă, Erico, Elton, Momcilovic – Anton, Răduț, Nistor – Buleică, Roman, Nicoară. Antrenor: Petre Grigoraș.
Oțelul: Hotoboc – Cojoc, Miron, Sipovici, D. Popescu – Karlik, Tavares – Grădinaru, Cernat, Cristea – Tudorie. Antrenor: Tibor Selymes.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here