Amânarea concursului pentru şefia CSM-ului l-a înfuriat pe Marinescu

587

Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a amânat concursul pentru şefia Clubului Sportiv Municipal. Un director care să conducă noua entitate sportivă trebuia stabilit pe 25 iunie, însă edilul aşteaptă o hotărâre de Guvern care să specifice dacă actualul Club Sportiv, ce există de ani buni la Târgu-Jiu, va intra sub tutuela autorităţilor locale. Romanescu a anunţat că dacă această descentralizare se va produce se va merge pe structura CS-ului condus de Mihai Prunariu. Până atunci, primarul va pune un director interimar la CSM, iar principalul “candidat” pentru această funcţie este antrenorul emerit de altetism, Ion Bură. “Mâine (n.r. marţi) voi avea o dicuţie cu persoana pe care mi-aş dori-o în fruntea acestui club, sperăm ca zilele următoare să avem şi o decizie luată. Am discutat telefonic cu domnul Bură, era plecat în cantonament. Dacă acceptă, vreau să poată să administreze acest club pe perioada a 6 luni de zile, până, eventual, se clarifică problema legată de preluarea CS Pandurii”, a declarat Marcel Romanescu. Primarul anunţase, săptămâna trecută, că 3 candidaţi şi-au depus dosarul pentru a conduce CSM Târgu-Jiu, dintre care doi gorjeni: antrenorul Constantin Andriucă şi omul de afaceri Dan Marinescu. Cel din urmă a depus şi o contestaţie la primăria municipiului Târgu Jiu, considerând că edilul a încălcat flagrant legea. “Aştept răspunsul la această contestaţie şi împreună cu avocaţii voi merge până în pânzele albe. Chiar nu se poate să facem ceva pentru Târgu Jiu? Am ajuns să nu mai poată face copiii sport de masă. Ne prevalăm de o hârtie cu titlu informativ. În momentul de faţă este un memorandum propus de câţiva miniştri secretari de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului către Guvernul României. Motivarea domnului primar este o adresă primită de la MTS cu privire la deconcentrarea direcţiilor judeţene de tineret şi sport. Nu este decât o simplă hârtie cu titlu informativ şi nu este trimisă către primăria municipiului, ci către Consiliul Judeţean Gorj. În acea adresă emisă de către MTS se spune «va urma să descentralizăm direcţiile judeţene de tineret şi sport, aceste cluburi sportive, într-o perioadă de doi la trei ani». Dacă peste doi-trei ani zice MTS, până atunci nu o să avem sport în Gorj. Concluzia e clară. Numai în această dimineaţă (n.r. luni) au venit la mine zeci de oameni, foşti sportivi, contrariaţi de ceea ce se întâmplă. Le-am cerut iertare că domnul Romanescu ne-a dus în eroare”, a spus Marinescu. Aspirantul la postul de director al noului CSM susţine şi că un conducător pentru noua structură trebuia stabilit încă din 2017, iar o numire, fie ea şi interimară, încalcă din nou legea. “În fapt şi de drept, pentru conducerea acestui Club Sportiv Municipal trebuia făcut concurs până la sfârşitul anului 2017, termen care nu s-a respectat. Primarul este obligat să pună în executare hotărârile Consiliului Local în cel mai scurt timp, ceea ce dumnealui tărăgănează de atâta timp. Nu este corect faţă de mine, faţă de cetăţenii municipiului Târgu-Jiu. Dumnealui deja a hotărât, cheamă pe cineva la discuţii să conducă acest CSM, nu am nimic cu cel care poartă discuţii, dar totuşi să persiflezi atâţia oameni…Alergi, îţi faci documentaţia conform cerinţelor, ca să primeşti o hârtie nemotivată. Ni s-a spus că acest concurs a fost amânat din motive obiective pentru o dată care ne va fi comunicată ulterior. Nu spune că vorbeşte cu domnul X, cu domnul Y, pentru numirea directă. Încalcă flagrant legea, fiind o direcţie publică a Primăriei, nu poate să numească interimar. Ce să conducă? CSM-ul nu are salariaţi. Să dăm nişte bani pentru cineva care ce să facă? Toată lumea sportivă a judeţului este contrariată şi trage o singură concluzie negativă: nu se vrea sport în municipiul Târgu-Jiu”, a precizat Marinescu. Omul de afaceri a mai spus că directorul de CSM trebuia pus pentru o perioadă determinată de timp, activitatea sa urmând a fi analizată de către primar şi consilierii locali. “Lasă-l un an de zile, vezi ce-i poate capul… După un an de zile fă-i analiza activităţii şi spune-i dacă eşti mulţumit sau dacă nu mai continuaţi colaborarea. Mi se pare total anormal şi ilogic să vii să anunţi în gura mare că numesc pe X. De ce ai minţit că organizezi concurs? Am pierdut timp, bani şi am înşelat lumea din oraş, pentru că nu sunt lăsat să fac treabă”, a tunat Marinescu.
“Este foarte clar că dacă se va produce această descentralizare şi cluburile sportive vor trece de la Ministerul Sporturilor la autorităţile locale sau judeţene va fi foarte bine ca toate eforturile să se concentreze în jurul unui singur club sportiv şi să fie susţinut Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu care este unul de tradiţie.Voi discuta la nivelul Consiliului Local şi cu viceprimarii şi vom vedea care este cea mai bună soluţie”, declara, în urmă cu două săptămâni, primarul Marcel Romanescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here