Amicale tari pentru Universitatea

476

Dorinţa lui Gheorghe Mulţescu este pe cale să fie îndeplinită. Craiova va avea parte de un stagiu de pregătire puternic în intersezon. Preşedintele din Bănie, Marcel Popescu, a dezvăluit pentru gds.ro că Universitatea va merge în Malta, iar posibilii adversari sunt echipe de Champions League, Dinamo Zagreb sau Borussia Mönchengladbach. “Este o listă, dar nu aș vrea să o aruncăm pe piață, pentru că am încercat schimbarea a doi parteneri și în același timp încercăm schimbarea ordinii jocurilor. Avem un unsprezece de bază, dar nu ne ducem să-i batem pe toți, ci să îmbunătățim ce am făcut până acum”, a spus oficialul trupei doljene.
Craiovenii nu vor avea parte de o pauză lungă de sărbători. “Echipa se reunește în 4 ianuarie, pe 6 pleacă spre Malta, unde rămânem până pe 27 ianuarie, în ideea că începem campionatul pe 4 februarie. Dacă nu se va putea începe din cauza timpului nefavorabil, există și un plan B”, a declarat Popescu. Acesta este de părere că, în perioada de verificare, tinerii din cadrul lotului trebuie să îi demonstreze lui Mulţescu că se poate baza pe ei. Popescu nu crede că “Ştiinţa” mai poate scăpa play-off-ul, iar în funcţie de poziţia din clasament echipa se va întări în vară. “Consider că stagiul din Malta va propulsa câțiva jucători din Academie. Obiectivul primar, play-off-ul, este realizat. Urmează zece meciuri, plus partidele din sferturile de finală ale Cupei, sper eu semifinala și finala. Odată echipa calificată pentru play-off de Liga Campionilor sau Europa League, Craiova trebuie să abordeze subiectul cu o echipă care să aibă potențial să te ducă în grupe. Asta înseamnă jucători cu experiență. Transferurile din vară trebuie să urmărească, în primul rând, jucători care, pentru o lună, să încerce să aducă pe noul stadion trei competitoare și să jucăm în grupe de Euroligă. În această perioadă trebuie să ne uităm la ce este al nostru, Manea, Petre, Screciu, Vlădoiu, Markovic. Din jucătorii ăștia, până la vară câțiva, eu sper cât mai mulți, trebuie să treacă din faza de promisiune la certitudine”.

Vine un alt antrenor!
Craiova caută nu numai jucători, dar şi un secund în această iarnă. Gheorghe Mulţescu a declarat că şi-ar mai dori un membru în staff-ul antrenorilor, iar Universitatea a pornit deja tatonările pentru a aduce la club un tehnician cu experienţă. Mulţescu s-a plâns de mai multe ori în acest sezon că ratările elevilor săi îi periclitează sănătatea, iar Marcel Popescu a declarat că la vârsta sa, “principalul” ar trebui să petreacă mai puţin timp la pregătire. “Nu poate să stea 12 ore în priză în fiecare zi. Un staff tehnic la marile puteri are și cinci-șase asistenți, nu este o treabă lipsită de acoperire. Important este să găsească Gigi pe cineva să fie compatibil cu el și nu este nici o problemă. Noi acum avem doi preparatori fizici, Ionel Colonel și Cornel Blejan. Lucrurile merg perfect. În fotbalul de top, unde se lucrează pe compartimente, unde un lot se duce în 26-30 de jucători, este extrem de complicat ca un principal și un secund să gestioneze toată problema”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here