Arabii au pus ochii și pe Erico, după ce Eric i-a făcut deja fericiți – O nouă afacere cu Al Ahli?

625

Lui Eric îi merge bine la Al Ahli și arabii par dispuși să mai bage mâna în buzunar pentru a lua un jucător de la Pandurii, însă gorjenii vor mai mulți bani, fiind vorba de un jucător mai tânăr decât cel care, deși plecat, este încă golgheter pentru echipa târgujiană.

Fundașul central brazilian Erico da Silva ar putea redeveni coleg cu Eric, la Al Ahli Jeddah, în Arabia Saudită. Oficialii echipei gorjene nu au pronunțat numele echipei, însă recunosc faptul că există o grupare din spațiul arab care și-a manifestat interesul pentru fundașul brazilian. “Nu este nicio ofertă concretă, știm doar că există un interes din partea unui club pentru Erico da Silva. Sigur nu a semnat încă, informațiile pe care le am sunt că îl urmăresc, îl monitorizează, dar încă nu ne-am așezat la masa tratativelor cu oficialii acelei echipe”, a declarat președintele executiv al Pandurilor, Eugen Pîrvulescu.

I se termină contractul în vară
Pentru a nu pierde jucătorul fără a încasa vreun ban, Pandurii va trebui mai întâi să plătească o anumită sumă pentru a activa o clauză prin care Erico să-și prelungească înțelegerea pe care inițial părțile au semnat-o doar pentru acest sezon. “Erico da Silva are o opțiune de prelungire cu noi și sigur o vom activa, opțiunea este ca Pandurii să plătească până în data de 30 mai 2014 pentru ca jucătorul să-și prelungească pentru încă două sezoane contractul cu echipa noastră, deci nu se pune problema să-l pierdem fără bani. Suntem în grafic, în momentul în care vom plăti, jucătorul va fi al nostru și pentru sezoanele viitoare. Nu avem cum să-l pierdem”, a explicat Eugen Pîrvulescu, fără însă a da detalii despre suma pe care gorjenii vor trebui să o plătească, cel mai probabil impresarului, pentru ca Erico da Silva să aibă contract cu Pandurii și după data de 30 mai, astfel încât să nu poată pleca liber de contract de la Târgu Jiu decât, eventual, peste alte două sezoane.

Ar putea bate recordul
Deocamdată, cel mai mare transfer făcut de Pandurii rămâne cel al lui Alexandru Maxim, cedat în Bundesliga, la VfB Stuttgart, însă recordul pare unul care va avea o viață scurtă. Pandurii este gata să ofere la export noi jucători și, dacă la început s-a vorbit foarte mult despre Anton, pentru care s-a spus că s-ar putea ajunge chiar la 4-5 milioane de euro dacă va deveni titular la națională, acum pe tapet este pus numele lui Erico da Silva. Președintele executiv al Pandurilor se ferește să confirme suma avansată de presă, cea de 2 milioane de euro pe care gorjenii ar dori-o în cont în schimbul brazilianului, dar confirmă ca va fi vorba de o sumă importantă: “E o sumă mare pe care o vom cere pentru că e un jucător tânăr, de perspectivă, cu un fizic impresionant. Nu va fi o sumă mică, dar nu putem spune acum cât va fi ea. Erico a fost monitorizat, din câte am înțeles și la meciul cu Dinamo a fost urmărit de cineva din tribună”, a mai declarat oficialul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here