Sport

Atleţii gorjeni şi-au luat partea leului la Craiova!

 | 05 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Sportivii de la CS Pandurii, pregătiţi de Ion Bură şi Viorica Dima, au avut o comportare excelentă la Campionatul Naţional de Semimaraton, desfăşurat în Cetatea Banilor. Competiţia din Craiova le-a adus atleţilor noştri patru titluri naționale, dar şi medalii de argint sau bronz. Adrian Garcea s-a încununat campion național la individual, atât la juniori, cât și la tineret, iar Andreea Pîșcu, pregătită de acelaşi antrenor, a obținut aur la tineret și locul trei la senioare. De asemenea, echipa de fete de la CS Pandurii (Andreea Pîșcu, Adela Bălțoi, Mihaela Cioveie, Violeta Vlădulescu) a urcat pe prima treaptă a podiumului la senioare, în timp ce echipa masculină de juniori, formată din Adrian Garcea, Andrei Racoceanu, Andrei Giorgi și Marian Marinescu, s-a clasat pe locul doi. O altă sportivă remarcată la Craiova a fost Alina Butnariu (19 ani), legitimată la clubul CS Bura`s, şi antrenată chiar de Andreea Pîşcu. Cea dintâi a obţinut aur la junioare și argint la tineret.

Semnatura eletronica CertDigital

Antrenorul emerit şi-a făcut club!
Un nume de seamă în atletismul din România este Ion Bură, antrenorul emerit de la CS Pandurii. Cum dragostea faţă de acest sport l-a ţinut mereu “pe baricade”, Bură a decis să-şi continue activitatea şi în cadrul unui club privat. Astfel a părut CS Bura`s, unde de şlefuirea tinerelor talente se ocupă şi multipla campioană naţională şi internaţională, Andreea Pîşcu. “Ca să fie antrenoare de atletism, Andreea trebuie să activeze ca instructoare sportivă pe perioada când face Educaţie Fizică şi Sport, iar după ce termină Facultatea, anul viitor, trebuie să fie şi la şcoala de antrenori pentru că acum nu se mai acordă carnetul de antrenor fără aceste cursuri. Andreea stă mult cu sportivii care sunt începători, şi ne-am gândit să facă şi munca de antrenorat. Eu sunt antrenor la Pandurii şi la lotul naţional, am atletismul în sânge, şi asta voi face şi când sunt la pensie. E un club de perspectivă. Alina Butnariu e o atletă care poate fi de talie internaţională, o sportivă care poate să aducă multe rezultate şi în continuare. Antrenez atleţi foarte tineri, care domină probele lor, asta îmi dă certitudinea că noi suntem viitorul”, a declarat Ion Bură.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL