Sport

Au bătut palma cu Severinul!

 | 04 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Pandurii se mută din nou la Severin. A doua oară în ultimii cinci ani, Stadionul “Municipal” din Drobeta Turnu Severin devine “casa” pandurilor, de această dată pentru reconstrucția tribunelor stadionului târgujian.

Semnatura eletronica CertDigital

Pe 16 octombrie 2010, Pandurii își lua rămas bun de la propria arenă după o victorie cu 1-0 în fața Sportului Studențesc, succes obținut într-o adevărată orezărie. Marin Condescu, președinte al Pandurilor în acea vreme, și Petre Grigoraș, antrenor al gorjenilor la timpul respectiv, au mutat echipa la Severin, inițial stabilindu-se un termen de un an și jumătate pentru refacerea suprafeței de joc. Gazonul a fost refăcut într-o perioadă relativ scurtă, pentru un teren însămânțat, iar echipa gorjeană a revenit la Târgu-Jiu odată cu primul joc din sezonul 2011-2012, când a învins Brașovul cu 2-1.
Acum, când se pregătește recosmetizarea “Municipal”-ului târgujian, Pandurii se va muta din nou la Severin, oraș care s-a dovedit o gazdă bună în precedenta găzduire.

Un an și jumătate la Severin
Președintele interimar al Pandurilor, Mihai Stelescu, a încheiat, ieri, cu Primăria Drobetei Turbu Severin un acord prin care clubul gorjean primește acordul de a evolua vreme de un an și jumătate pe arena severineană. “Am semnat un contract pentru a folosi terenul din Severin în următorul sezon 2015-2016, dar şi în prima parte a sezonului următor, 2016-2017 şi avem posibilitatea de a mai prelungi contractul, dacă va fi cazul, în funcţie de termenul de finalizare a lucrărilor care se execută la Stadionul Municipal din Târgu-Jiu. Municipalul din Severin are un teren foarte bun, echipa noastră a mai jucat acolo şi cunoaştem condiţiile foarte bune pe care le oferă acest stadion şi pentru echipe, şi pentru spectatori şi de aceea am ales să jucăm acolo. Spectatorii din Severin au primit foarte bine echipa în sezonul în care Pandurii a evoluat pe acest teren şi ne-au dovedit că sunt buni cunoscători de fotbal şi au susţinut echipa noastră”, a declarat Mihai Stelescu după semnarea contractului prin care echipa gorjeană se mută la Severin pentru perioada următoare.

Edi Iordănescu, îngrijorat
Tehnicianul Pandurilor, Edi Iordănescu, spune că alegerea făcută de conducere cu privire la mutarea echipei la Drobeta Turnu Severin este una bună având în vedere faptul că distanța este relativ mică: “E important că este foarte aproape de Târgu-Jiu, găsim acolo o infrastructură bună, o să mergem de fiecare dată cu o zi înainte de meci la Severin… Deci, cred că s-a ales varianta cea mai bună dintre cele avute la dispoziție”, a apreciat antrenorul gorjenilor.

edi5Acesta are și motive de îngrijorare, Iordănescu junior fiind nesigur acum pe baza de antrenament, dar mai ales pe lotul pe care-l va avea la dispoziție în cantonamentul pe care echipa îl va susține în perioada imediat următoare: “Legat de noi, alte probleme sunt acum cu mult mai importante. Va trebui să rezolvăm problema bazei de antrenament de la Târgu-Jiu, plus cea a lotului. Am înțeles că o să fie intactă zona în care ne vom schimba, deci e foarte probabil să ne antrenăm pe gazonul deja cunoscut. Și mai important decât locul de joc și de antrenament este cum vom face transferurile. Pentru că deocamdată, ne mișcăm destul de greu”, a declarat tehnicianul Pandurilor. În acest moment, faptul că la Pandurii există încă incertitudini la nivelul conducerii, acolo unde Eugen Pîrvulescu rămâne suspendat, iar ancheta internă nu pare a da prea curând un verdict, face ca negocierile să fie purtate foarte lent, iar Edi Iordănescu să nu aibă în acest moment un lot cu care să poată pleca în cantonament. De altfel, se pare că și plecarea în cantonament va fi întârziată cu câteva zile tocmai din această cauză.

Stadion de închiriat
Stadionul pe care Pandurii va evolua în perioada următoare poate fi catalogat drept unul de închiriat, Severinul ducând lipsă de echipe de valoare care să evolueze pe această arenă, una renovată și modernizată în 2009. Cu o capacitate de circa 20.000 de locuri, arena severineană a fost gazdă și pentru echipa lui Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova jucând la Severin o perioadă. Pe “Municipal”-ul din Severin a jucat și o echipă locală în primul eșalon, CS Turnu Severin activând în Liga 1 pentru un sezon, în campionatul 2012-2013, după retrogradare formaţia desființându-se. Chiar și în acest caz se poate spune că a fost vorba de o echipă „închiriată” de comunitatea locală din Severin, CS Turnu Severin fiind la început Gaz Metan CFR Craiova, grupare mutată la Severin și devenită Gaz Metan Severin, ulterior ajungându-se la denumirea sub care formaţia a evoluat în Liga 1.

Rezultatele înregistrate de Pandurii la Severin:
4-1 FCM Târgu Mureș
2-1 FC Brașov
0-0 Gloria Bistrița
2-1 CFR Cluj
4-2 Victoria Brănești
1-0 Astra
1-1 Steaua
0-1 Rapid
2-0 U Cluj
0-1 FC Vaslui
* la meciul cu Oțelul, Pandurii nu a fost programată și a pierdut meciul cu 0-3.

Pandurii la Drobeta Turnu Severin: 10 6 2 2 16-8 20p
Cristi Constantinescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL