Sport

Bălăeţ: “Poate pentru unii sunt rezultate surprinzătoare”

 | 26 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Directorul sportiv al clubului Pandurii, Robert Bălăeţ, a explicat de ce trupa gorjeană joacă la foc automat în Turcia. Cum pauza competiţională este relativ scurtă, iar lotul echipei din Tg-Jiu a suferit modificări majore, s-a mers pe o omogenizare rapidă. “Împreună cu antrenorul am stabilit că e preferabil să avem cât mai multe meciuri amicale. Am evitat cantonamentul propriu-zis care se făcea înainte cu antrenamente fizice, pentru că şi în timpul meciurilor se depune efort, poate chiar mai mare. Am făcut asta pentru omogenizarea echipei, pentru că erau jucători care nu se ştiau unul cu altul şi ne trebuiau mai multe meciuri. Am preferat această tactică pentru a crea acele automatisme de joc”, a spus Bălăeţ pentru cotidianul “Gorjeanul”. Oficialul clubului a declarat că rezultatele din acest stagiu de pregătire sunt îmbucurătoare, dar nu surprinzătoare. Bălăeţ a mai spus că are mare încredere în fotbaliştii din actuala echipă şi speră ca aceştia să facă faţă şi presiunii din campionatul intern. “Suntem mulţumiţi deocamdată, dar eu nu mă entuziasmez prea tare. Sunt mulţumit de cum au răspuns jucătorii, pe majoritatea îi ştiam de acum doi ani, când am făcut acea echipă la Divizia C. Restul de jucători pe care i-am adus sunt jucători de caracter, nu e nici un nume necunoscut în echipă pentru mine. M-au mulţumit foarte tare pentru că am jucat cu echipe bune şi, oricât de amicale ar fi aceste meciuri, să ştiţi că am întâlnit fotbalişti foarte buni şi eu spun că am făcut faţă cu brio. Sper ca în campionat presiunea punctelor şi a atmosferei care e pe lângă echipă să nu-i afecteze aşa de tare. Poate pentru cei care nu îi cunoşteau pe aceşti jucători sunt rezultate surprinzătoare. Eu îi ştiu foarte bine, iar calităţile lor sunt foarte bune. Le trebuie doar încrederea în sine şi şansa de a face rezultate, pentru că, până la urmă, în sport ţine şi de şansă”. Bălăeţ a adăugat că tinerii din lot trebuie să profite de această mare oportunitate de a juca în primul eşalon. Directorul sportiv a declarat că Pandurii are o echipă relativ tânără, iar “examenul final” nu a venit încă pentru cei care aspiră la statutul de fotbalişti profesionişti. “Au între 18 şi 22 de ani, nu aş putea să spun că e ultimul tren pentru ei, e o şansă imensă în schimb, care nu se iveşte prea des. E foarte greu să debutezi cu atâţia jucători noi, să-i bagi din prima. Echipele bagă unu sau doi, noi am riscat puţin şi probabil o să debuteze toţi. Ştim că ne-am înhămat la o muncă aproape imposibilă, dar avem fotbalişti de foarte bună calitate. Există şansa, aceea mică, de a ne atinge obiectivul, acela de a scăpa de retrogradare”. Elton da Silva şi Ciprian Negoiţă sunt ultimele noutăţi de la Pandurii, dar la echipa gorjeană ar mai putea sosi jucători. “Se mai discută şi cu alţi fotbalişti, dar în mare ne bazăm pe acest lot. E posibil să mai apară un jucător, doi, să dublăm nişte posturi care nu sunt acoperite la ora asta”, a mai spus Bălăeţ.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL