Sport

Băleştiul întâlneşte o altă candidată la promovare

 | 13 octombrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Într-o serie din care aproape toată lumea vrea să promoveze, Internaţional Băleşti trebuie să arate că are faţă de Liga a-3-a. Sâmbătă, în Gorj, vine formaţia care a eliminat Pandurii din Cupă, CSM Şcolar Reşiţa. Bănăţenii l-au instalat antrenor pe Daniel Opriţa, fostul fotbalist de la Steaua, ultima oară tehnician la Juventus Bucureşti. “După rezultatele neconvingătoare pe care le-au avut, au schimbat antrenorul, vine un om care a antrenat şi în Liga 1, care a obţinut multe promovări, Daniel Opriţa. Se ştie că atunci când vine un nou antrenor, se schimbă totul la echipă, poate lor le lipsea atitudinea, şi vor să demonstreze. La o echipă de subsolul clasamentului, cum suntem noi, poate au planuri să dea multe, dar nu ne deranjează. Suntem obişnuiţi cu astfel de presiuni”, a spus “principalul” de la Băleşti, Dan Vasilică. Trupa gorjeană vine după o înfrângere dureroasă la Ghiroda, formaţie pe care a condus-o cu 2-0 la pauză, dar de la care a luat 4 goluri în repriza secundă. “În ultimul joc am făcut nişte greşeli individuale ca în primele etape. Speram că am rezolvat această problemă, dar s-au întors, nu e de vină doar defensiva dacă primeşti gol. Trebuie să tratăm mai bine anumite faze de joc”, a spus antrenorul. Internaţional este din nou pe loc retrogradabil în Seria 4, dar oamenii de fotbal din Gorj au încredere în echipa din Băleşti. Unul dintre aceştia este antrenorul de la Bustuchin, Mihai Dinu, care este convins că fotbaliştii gorjeni vor răzbi în eşalonul terţ.
“Ținând cont că Dan Vasilică a avut curajul să meargă într-un eşalon superior cu aceiaşi jucători pe care i-a avut şi în Liga a 4-a, şi cu copiii sub 19 şi 21 de ani care au venit, era normal să plece mai greu. Eu vă spun că Vasilică va reuşi. Este unul din antrenorii foarte buni ai Gorjului, garantat vor veni şi rezultatele”, a comentat Dinu. Până atunci, reşiţenii le-au pus gând rău celor din Băleşti, iar Opriţa ţinteşte succese pe linie ca să recupereze distanţa până la primele locuri.
“Am venit cu un singur scop, să promovăm în Liga a 2-a. Trebuie să câștigăm toate meciurile. La Liga a 3-a nu trebuie doar să cântăm la pian, aici meciurile se câștigă cu multă muncă. Vor fi multe meciuri de bătaie. Trebuie să fim pregătiți să ne luptăm. Noi tot vorbim de Șirineasa, dar mai sunt și alte echipe în fața noastră”, a spus antrenorul rossonerilor.

Semnatura eletronica CertDigital

Liga 3 – Seria 4 / Etapa 8
Vineri, 13 Octombrie
ACSO Filiaşi – CSM Lugoj ora 15.00
AFC Hermannstadt 2 – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic ora 15.00
CNS Cetate Deva – ACS Ghiroda ora 15.00
Millenium Giarmata – Şoimii Lipova ora 15.00
Sâmbătă, 14 Octombrie
Gloria Lunca Teuz Cermei – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara ora 15.00
Internaţional Băleşti – CSM Şcolar Reşita ora 15.00
ACS Şirineasa – CS U Craiova 2 ora 15.00
Naţional Sebiş stă.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL