Sport

Băleştiul respiră după un nou succes!

 | 01 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Formaţia gorjeană Internaţional Băleşti nu se predă. În ciuda dificultăţilor pe care le-a întâmpinat în ultima vreme, fiind părăsită inclusiv de antrenorul Dan Vasilică, singura echipă din judeţ care evoluează în eşalonul trei vrea să ducă la bun sfârşit campionatul. Preşedintele clubului, Daniel Mihuţoiu, este convins că Internaţional poate rămâne în “C”, dar trebuie să obţină şi alte rezultate bune până la finalul anului. Primul pas a fost făcut la sfârştiul săptămânii trecute, când gorjenii au învins, cu 4-0, Nuova Mama Mia Becicherecu Mic. “Aveam nevoie de cele 3 puncte. Până acum am avut şi mult ghinion, am pierdut şi în ultimul minut. Băieţii au fost foarte motivaţi, şi mergem la victorie şi la Timişoara. Am avut o discuţie cu domnul primar, iar dumnealui a apelat şi la nişte societăţi comericale de pe raza comunei Băleşti, şi a cerut chiar şi sprijinul Consiliului Judeţean. Domnul preşedinte ne-a promis că va ajuta această echipă, care este singura din Gorj în eşalonul trei fotbalistic. Noi sperăm să acumulăm cât mai multe puncte şi să terminăm acolo, pe locurile 9-10 turul. Din retur, poate o să mai aducem ceva întăriri, vine o perioadă în care putem să ne punem la masă să discutăm. Deocamdată, ne concentrăm pe prima parte a sezonului. Am vorbit şi cu antrenorul, şi cu jucătorii, sperăm să scoatem 6-7 puncte în perioada următoare. Diferenţa este mică între locul 9 şi locul 13, pe care îl deţinem noi, acum depinde şi de celelalte echipe”, a declarat Mihuţoiu. Oficialul echipei gorjene a recunoscut că nu a primit foarte bine decizia lui Dan Vasilică de a pleca de la club, dar îl respectă pe antrenor pentru că este un om care a făcut mari sacrificii pentru a duce echipa la acest nivel. “Am lucrat de foarte mult timp cu Dan Vasilică, am fost dezamăgit când a plecat. Cu toate acestea am rămas în relalţii foarte bune, este un om de nota 10. A muncit mult să ajungă aici, eu îi înţeleg şi lui sentimentele, a cheltuit mult şi de la el să ajungă aici. Putea să meargă până în iarnă cu echipa, şi din iarnă se trăgea o linie, dar asta a fost decizia lui”. Internaţional Băleşti a acumulat 7 puncte în 9 runde în Seria 4 din eşalonul terţ.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL