Băleştiul se pregăteşte de Liga a 3-a!

1087

Internaţional Băleşti a obţinut un succes mare în această rundă, victorie care practic le bagă titlul în buzunar elevilor lui Dan Vasilică. Liderul s-a impus cu 2-1 pe terenul rivalei Gilortul Târgu Cărbuneşti, iar antrenorul învingătorilor nu crede că echipa sa mai poate scăpa trofeul. De altfel, Internaţional are un avans de 7 puncte cu trei etape înainte de final, iar la cum a mers echipa e greu de crezut că se mai poate întâmpla ceva. “Categoric suntem deja campioni, matematica fotbalului diferă puţin de matematica de la şcoală. N-am pierdut niciun meci în acest campionat, mai aveam două jocuri acasă, deci ar fi imposibil să pierdem titlul… Chiar vrem să le câştigăm pe toate, pentru că aşa am mers tot timpul. La Cărbuneşti a fost meciul nostru până prin minutul 80, când ne-am mai relaxat, aveam 2-0, un om în plus, am primit gol după un penalti. Am avut multe situaţii clare de a marca, eu spun că ei sunt mulţumiţi că s-a terminat aşa strâns meciul. Au fost multe faulturi dure nesancţionate, dar asta nu mai contează”, a declarat Vasilică. Tehnicianul din Băleşti spune că şi-a îndeplinit obiectivul doar pe jumătate, şi ţinteşte promovarea în eşalonul trei. “Îmi pregătesc echipa pentru Liga a 3-a de când a început campionatul, acesta a fost scopul nostru. Am declarat, de fiecare dată când am fost întrebat, că dacă vom câştiga acest campionat şi nu vom promova pentru mine este un eşec. Îmi doresc foarte mult promovarea, pentru că, de câştigat campionatul judeţean cineva îl câştigă în fiecare an, dar promovarea din cinci în cinci ani o mai reuşeşte cineva din Gorj”. Bineînţeles, pentru a aspira la Liga a 3-a este nevoie de fonduri, banii fiind marea problemă de care se loveşte performanţa. Cu toate acestea, modificările aduse legii sportului ar putea ajuta şi clubul din Băleşti.
“Garanţii nu dă nimeni în ziua de astăzi, ele nu există nici în Liga 1. Ne hrănim cu speranţe, cu dorinţe şi cu planuri. Există discuţii, să vedem ce putem face. O mică parte din buget îl avem, pentru că era alocat pentru Liga a 4-a pentru tur. Să vedem cum putem să-l completăm până în iarnă, când ar trebui să fie alocaţi alţi bani. Să vedem în ce măsură vom avea sprijinul Primăriei. Modificarea legii sportului ar trebui să ne ajute în teorie, în practică rămâne de văzut. Acum, toată lumea exultă că a venit Legea, dar dă doar posibilitatea Primăriei să aloce 5% din buget, nu o obligă. Dacă, de exemplu, Consiliu Local vrea să facă altceva cu banii, e clar că asta se va întâmpla”, a declarat Vasilică.

Clasament – Liga a 4-a
# Nume echipa M V E I G P A
1 Internațional Bălești 27 24 3 0 110-10 75p +36
2 Știința Turceni 27 22 2 3 94-26 68p +29
3 Gilortul Târgu Cărbunești 27 21 3 3 87-25 66p +24
4 Petrolul Bustuchin 27 14 6 7 69-50 48p +6
5 Petrolul Ţicleni 27 14 6 7 66-57 48p +6
6 Parângul Bumbești-Jiu 27 12 6 9 56-50 42p 0
7 Vulturii II Fărcășești 27 11 6 10 67-65 39p 0
8 Știința Hurezani 27 10 5 12 54-74 35p -7
9 Energetica Tismana 27 9 6 12 54-47 33p -6
10 Minerul II Mătăsari 27 9 3 15 37-54 30p -9
11 CS Novaci 27 9 3 15 42-65 30p -12
12 Unirea Crușeț 27 8 5 14 61-64 29p -13
13 Jiul Rovinari 2016 27 4 9 14 34-65 21p -18
14 AS Stejari 27 5 3 19 39-64 18p -24
15 Petrolul Stoina 27 5 3 19 28-103 18p -21
16 Viitorul Negomir 27 3 3 21 29-108 12p -27

Clasament – Liga a 5-a
# Nume echipa M V E I G P A
1 Viitorul Plopșoru 31 26 3 2 128-39 81p +36
2 Triumful Borăscu 31 24 3 4 121-48 75p +30
3 Gilortul Bengești 30 20 0 10 70-46 60p +15
4 Avântul Baia-de-Fier 31 18 3 10 94-63 57p +9
5 Ştiinţa Drăguţeşti 31 17 4 10 91-70 55p +10
6 AS Scoarța 30 15 6 9 60-45 51p +6
7 Viitorul Brănești 31 16 2 13 107-76 50p +2
8 Viitorul Cătunele 30 15 4 11 97-73 49p +4
9 Ştiinţa Peştişani 30 12 4 14 70-72 40p -5
10 Flacăra Roșia de Amaradia 30 11 6 13 82-87 39p -6
11 Dumbrava Câlnic 30 12 1 17 66-103 37p -8
12 AS Aninoasa 31 12 2 17 72-86 35p -10
13 Unirea Dragotești 30 8 9 13 68-77 33p -12
14 Bradul Polovragi 30 10 1 19 73-90 31p -14
15 Știința Godinești 31 9 3 19 77-100 30p -15
16 Progresul Bumbești-Pițic 30 7 2 21 56-121 23p -22
17 Foresta Văgiulești 30 6 4 20 65-134 22p -23
18 Oltețul Alimpești 31 6 3 22 49-116 21p -27

Liga a 4-a, Etapa 27
CS Novaci 4 – 5 Vulturii II Fărcășești
Gilortul Tg. Cărbunești 1 – 2 Internațional Bălești
AS Stejari 4 – 1 Minerul II Mătăsari
Unirea Crușeț 3 – 0 Viitorul Negomir
Parângul Bumb.-Jiu 2 – 2 Energetica Tismana
Știința Hurezani 0 – 5 Știința Turceni
Petrolul Bustuchin 5 – 0 Petrolul Stoina
Petrolul Ţicleni 2 – 1 Jiul Rovinari 2016

Liga a 5-a, Etapa 34
Unirea Dragotești 2 – 2 Ştiinţa Drăguţeşti
Viitorul Brănești 9 – 1 Oltețul Alimpești
Triumful Borăscu 5 – 2 Foresta Văgiulești
AS Scoarța 0 – 0 Ştiinţa Peştişani
Avântul Baia-de-Fier 12 – 3 Flacăra Roșia de Amaradia
Viitorul Plopșoru 5 – 0 Dumbrava Câlnic
AS Aninoasa 3 – 0 Gilortul Bengești
Știința Godinești 2 – 1 Viitorul Cătunele
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here