Bancu îi duce pe olteni în semifinale!

502

“Ştiinţa” este din nou în careul de aşi al Cupei României, după ce a trecut la limită de Dinamo Bucureşti, 1-0. Singurul gol al confruntării a fost înscris de Bancu, în minutul 56. Craiova a dominat copios prima parte a confruntării, o repriză presărată cu multe ocazii de poartă, dar şi mai mulţi nervi. Aşa cum toată lumea se aştepta, gazonul din Bănie nu a fost nici de această dată la înălţimea unui meci care a umplut tribunele Stadionului Ion Oblemenco. „Toate pânzele sus” și „Bine ați venit în iad” au fost mesajele fanilor craioveni pentru rivali. În primul act, încrâncenarea dintre olteni şi “câini” s-a transpus într-un duel Mitriţă – Penedo. Vârful oltenilor le-a dat mari bătăi de cap fundaşilor adverşi, dar, în calea spre gol, s-a lovit mereu de intervenţiile portarului dinamovist. Penedo a scos din vinclu o lovitură liberă de la marginea careului (`40), iar panamezul s-a remarcat şi în finalul reprizei, când a deviat pe lângă poartă un şut trimis la firul ierbii (`45 +2). Din păcate pentru gazde, Mitriţă nu a mai rezistat decât 10 minute de la reluarea jocului, fiind schimbat cu Burlacu. La doar un minut după modificare, Craiova a deschis scorul graţie inspiraţiei lui Bancu. Acesta a fost lansat excelent de Tiago, l-a driblat din corp pe Penedo, şi a înscris dintr-un unghi dificil.

Amfitrionii s-au retras imediat după gol, iar Dinamo a accentuat presiunea în jumătatea adversă. Pesic a ratat o oportunitate mare în minutul 77, când, după o combinaţie, cu Mahlangu, a trimis peste poarta doljenilor.Mateiu a intervenit providenţial în minutul 83, când a blocat şutul lui Torje, după un contraatac dinamovist. Vlad Olteanu a irosit încă o ocazie mare (`85), iar elevii lui Mangia au fragmentat jocul în finalul meciului, pe o suprafaţă de joc execrabilă, care a amintit de terenurile din judeţ, şi nicidecum demnă de o arenă de zeci de milioane de euro.

Universitatea Craiova – Dinamo Bucureşti: 1-0 (0-0)
A marcat: Bancu `56
Craiova: Mitrovic – Popa, Kelic, Tiago – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo (`78, Bărbuţ) Băluță, Mitriță (`55, Burlacu).Rezerve neutilizate: Calancea, Briceag, Screciu, Bic, Glavina, Antrenor: Devis Mangia
Dinamo: Penedo – Hanca (`62, Romera), Maric, Katsikas, Olteanu – Mahlangu, Monroy – Torje, Nistor, Salomao (`88 Palic) – Pesic (`78, D. Popa). Rezerve neutilizate: Muțiu – Nica, Dudea, Moldoveanu. Antrenor: Florin Bratu
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here