Sport

Bine că s-a terminat! Pandurii, bătuţi şi la Chindia

 | 11 decembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Pe o mocirlă ce ar băga spaima şi în fotbaliştii de la judeţ, Pandurii Târgu-Jiu şi Chindia Târgovişte au închis prima parte a sezonului în liga secundă. Trupa lui Adrian Bogoi îşi propusese să smulgă un rezultat pozitiv în ultima deplasare a anului, ceea ce pentru mulţi ar fi însemnat un miracol de sărbători.  Gazdele s-au adaptat mai bine la terenul moale, şi au controlat ostilităţile la mijlocul terenului. Din nefericire, gorjenii au încasat, din nou, gol în debutul meciului, Chindia marcând la primul şut periculos pe spaţiul porţii. Neguţ a deschis scorul după o execuţie plasată, din unghi, mijlocaşul advers fiind uitat în careu de apărarea oaspeţilor (`7). Fără nimic de pierdut, pandurii s-au năpustit în ofensivă, iar Şendroiu şi Dănăricu au bifat o dublă ocazie pentru oaspeţi, însă ambele şuturi din marginea careului au fost respinse de portarul advers (`27). Oportunităţile de a marca au lipsit până la finalul actului întâi, Stanca fiind pus la reala încercare doar de propriul fundaş, Turda, care a deviat periculos o minge, scoasă de sub transversală de goalkeeper(`31). Repriza secundă a debutat cu o şansă imensă pentru amfitrioni. Liviu Mihai a fost găsit în centrul suprafeţei de pedeapsă, dar balonul trimis de acesta a fost respins de Stanca (`47). Bogoi a efectuat două schimbări în primele 5 minute din partea a doua, Şendroiu şi Brânzan fiind înlocuiţi de Vasilescu şi Maxin. Gazdele şi-au mai trecut în cont o ocazie uriaşă, Neguţ nereuşind să-l învingă pe Stanca, după o fază similară cu cea din minutul 7. Prima şansă notabilă a vizitatorilor din partea secundă a venit abia în minutul 70, când şutul-centrare a lui Tudoran i-a pus probleme lui Popescu, care s-a întins şi a reţinut balonul la timp. Minutul 80 a consemnat un nou şut pe poartă a lui Dănăricu, dar prea slab pentru a putea schimba tabela. La numai câteva secunde distanţă, Neicuţescu a scăpat singur cu Stanca, dar căpitanul gorjenilor l-a citit pe fotbalistul târgoviştean. Gorjenii au mai avut câteva situaţii importante pe final de partidă, dar ultima pasă a lipsit cu desăvârşire, iar mingea plasată a lui Dănăricu, din ultimul minut, s-a dus puţin peste poartă. Echipa a terminat în noroi anul, la propriu şi la figurat, iar conducerea pandurilor aşteaptă cu înfrigurare perioada de iarnă.

Semnatura eletronica CertDigital

Acuzaţiile de blat curg în liga secundă
Pandurii trebuia să ierneze pe ultimul loc, dar Olimpia Satu Mare a fost depunctată de Federaţia Română de Fotbal. Dacă sătmărenii au fost penalizaţi din cauza litigiilor cu foştii jucători, rămâne de văzut ce măsuri vor lua mai marii fotbalului românesc după ce la Dacia Unirea Brăila continuă scandalul legat de meciurile trucate. Antrenorul Alin Pânzaru şi-a acuzat foştii elevi că i-au corupt mai mulţi jucători, cu scopul de a face bani din pariuri. “Ce mă supără, şi le-am transmis şi lor, este că pe la mijlocul campionatului şi începând cu luna septembrie, când nu s-au concretizat promisiunile finanţării, au avut cu totul alte preocupări. I-a preocupat orice altceva în afară de antrenament, de fotbal. Plus că au acceptat în vestiar jucători care, din dorinţa de a supravieţui şi a trăi, au început să vândă meciuri, efectiv. Alde Roşu, cu Iosofache, efectiv veneau prin vestiar şi se rugau de băieţi: <>. Cei care au rămas nu s-au complăcut în poziţia asta, s-o facă, pentru că îi dădeam şi pe ei afară. Dar au acceptat, printre ei, jucători de tapa lor. La urechile noastre lucrurile astea au ajuns destul de târziu, când, efectiv, n-am avut ce face decât să-i dăm afară şi nu mai puteam să înăbuşim din faşă aceste lucruri”, a fost declaraţia şocantă a tehnicianului brăilean, ce trebuie analizată atent de oficialii fotbalului autohton.
Cătălin Pasăre

Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu: 1-0 (1-0)
Chindia: I. Popescu – D. Ciobotariu, Ispas, Vătavu, D. Dumitraşcu – Andr. Şerban (`56, Neicuţescu), L. Mihai, Honciu (cpt.), Cr. Neguţ – Bâtfoi (`68, Pencea), Nisipeanu (`90. Cr. Matei ). Rezerve neutilizate: Meilă – Ad. Ioniţă, Atanase, Acasandrei. Antrenor: Nicolae Croitoru
Pandurii: Rz. Stanca (cpt.) – Homei, Turda, D. Lung, D. Drugă – Brînzan (`51, Mih. Maxin), D. Pîrvulescu – Tudoran (`84, Vodă ), Dănăricu, Şendroiu (`50, Al. Vasilescu) – Dodoi. Rezerve neutilizate: D. Popescu – Şut, Raiciu, Celea. Antrenor: Adrian Bogoi

Liga 2 / Etapa 21
CS Mioveni – Dunărea Călăraşi 1-3
CS Baloteşti – Sportul Snagov 1-0
Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare 4-1
Metaloglobus Bucureşti – UTA Arad 0-0
Dacia Unirea Brăila – Ştiinţa Miroslava 1-4
ASA Târgu Mureş – Foresta Suceava 2-5
Ripensia Timişoara – Luceafărul Oradea 4-4
AFC Hermannstadt – CS Afumaţi 0-0
FC Argeş – ASU Politehnica Timişoara 2-0
Chindia Târgovişte – Pandurii Târgu Jiu 1-0

Clasament Liga 2 2017-2018 M V E I GOL PCT A
1. Dunărea Călăraşi 21 15 4 2 43-16 49 19
2.AFC Hermannstadt 21 14 6 1 35-10 48 15
3.Chindia Târgovişte 21 12 6 3 44-12 42 9
4.CS Afumaţi 21 11 5 5 24-14 38 8
5.Politehnica Timişoara 21 11 3 7 29-23 36 6
6.Academica Clinceni 21 10 5 6 34-29 35 2
7.FC Argeş 21 9 7 5 28-16 34 1
8.ASA Târgu Mureş 21 9 4 8 40-41 31 -2
9.CS Mioveni 21 7 6 8 31-30 27 -6
10.Sportul Snagov 21 7 5 9 16-19 26 -4
11.Ripensia Timişoara 21 6 7 8 42-31 25 -8
12.UTA Arad 21 6 7 8 26-26 25 -5
13.Ştiinţa Miroslava 21 6 4 11 28-46 22 -8
14.Luceafărul Oradea 21 5 6 10 31-38 21 -9
15.Metaloglobus 21 5 5 11 17-29 20 -13
16.CS Baloteşti 21 5 5 11 24-42 20 -13
17.Foresta Suceava 21 6 2 13 21-63 20 -10
18.Dacia Unirea Brăila 21 4 6 11 45-48 18 -15
19.Pandurii Târgu Jiu 21 3 9 9 27-37 18 -12
20.Olimpia Satu Mare 21 7 2 12 22-37 15 -7

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL