Brânzan îşi doreşte să rămână la prima echipă: “Regret că am făcut greşeli”

520

Folosit titular în meciul cu Steaua, din runda trecută, din cauza absenţelor din defensivă, Denis Brânzan speră să aibă mai multe şanse la Pandurii. Apărătorul a făcut un meci slab cu bucureştenii, pe undeva de înţeles, având în vedere că este prima sa experienţă în Liga I, şi a fost aruncat în luptă tocmai împotriva principalei pretendente la titlu. “Sper să se elimine şi greşelile odată cu emoţiile, cât mai repede. Îmi doresc să joc cât mai mult şi să dovedesc că am valoare de Liga I. Este o diferenţă destul de mare, presiunea este mai mare, calitatea jucătorilor este mult mai bună, condiţiile sunt altele şi la antrenament, intensitatea este mult mai crescută, este altceva faţă de Liga a 3-a”, a spus Brânzan.
Acesta a admis că actuala conjunctură de la Tg-Jiu îi poate scoate în prim-plan pe anumiţi jucători. “Este o şansă bună pentru noi cei tineri, dar să sperăm că vom face faţa la Pandurii şi în partea a doua a campionatului. Sper să ne antrenăm cu echipa şi în cantonamentul de iarnă şi să arătăm că putem face faţă în Liga I”.
Ca şi alţi jucători de la Pandurii, şi Brânzan s-a declarat privilegiat că poate învăţa de la Lucian Sânmărtean. “Este un adevărat exemplu, din punctul meu de vedere este cel mai bun şi cel mai serios jucător din Liga I. Ne ajută să progresăm la fiecare antrenament. Este foarte important pentru noi, mai ales pentru cei tineri”. În această rundă, Brânzan are şanse să fie din nou în teren, iar tânărul apărător ar putea face marcaj unui alt fost pandur, Eric de Oliveira. “L-am prins şi când era el accidentat, a venit la un meci amical, eu eram la Pandurii II în Liga a 3-a atunci. Este un jucător foarte valoros, foarte bun, e tehnic. Sper să facem un meci bun cu Gaz Metan. Eu zic că avem o echipă valoroasă şi putem lua toate cele 3 puncte”, a mai spus gorjeanul. Brânzan a comentat cu umor şi declaraţia lui Petre Grigoraş, după ce antrenorul i-a spus să nu plece cu mâna goală de pe Arena Naţională. “Am păstrat amintiri cât de cât plăcute, regret că am făcut greşeli şi la golul doi şi la penalti, sper să nu se mai întâmple. Mi-a rămas iarbă şi pe ghete”, a precizat jucătorul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here