Ca prin Brânza(n)! Steaua – Pandurii: 3-1

458

Pandurii au părut prea firavi pentru meciul de pe Arena Naţională şi au pierdut cu 3-1 o partidă aflată la discreţia Stelei. Punctul nevralgic al gorjenilor a fost defensiva, improvizaţiile făcute de Grigoraş fiind speculate din plin de experimentaţi fotbalişti ai gazdelor.

Filmul meciului
Gazdele au început în atac jocul, iar apărarea gorjenilor şi-a arătat slăbiciunile încă din primele minute. De altfel, primul gol a venit după o intercepţie a lui Man şi o greşeală a lui Mrzljak, iar Enache l-a executat pe portarul Pandurilor cu un şut în diagonală (`21). Pandurii a suferit şi o pierdere în compartimentul ofensiv în minutul 23, când Antal a fost înlocuit cu Hlistei. Cu toate acestea, Herea a reuşit egalarea înainte de pauză, fructificând o acţiune pornită de la Țucudean şi continuată de Sânmărtean (34`). Steaua a rezolvat repede soarta jocului în repriza secundă. Fostul pandur Mihai Pintilii a marcat un gol spectaculos în minutul 51, iar Enache a majorat avantajul gazdelor din penalti, după o intrare imprudentă a lui Brânzan la Momcilovic (54`). Oaspeţii nu au mai contat în ofensivă, iar Steaua a mai avut oportunităţi bune de a marca prin De Amorim, Popescu şi Man, ultimul lovind transversala (68`).

Herea: “E greu să joci când nu ai rezerve”
Autorul golului Pandurilor, Ovidiu Herea, a precizat la finalul meciului că echipa sa nu poate să ţină ritmul în contextul în care gorjenii au un lot subţire. “E păcat de ce se întâmplă la Pandurii. Am făcut tot ce a ținut de noi. Dacă eram toți, puteam emite pretenții. Au plecat mulți colegi și e greu să joci din 3 în 3 zile, mai ales când nu sunt rezerve. Am avut o apărare improvizată, ne-a lipsit prospețimea. Era de așteptat să pierdem, pentru că era greu să rezistăm. În prima repriză am jucat bine, am avut ocazii să marcăm mai multe goluri. Dacă nu se vor rezolva problemele de aici, majoritatea dintre noi vom încerca să ne găsim alte echipe”, a spus Herea. “A fost o primă repriză bună pentru noi, dar în partea a doua a fost dezastru, am resimţit oboseala. Steaua ne-a pus multe probleme, mai ales că am căzut fizic. La noi e o situaţie complicată. Ar fi păcat să se piardă această echipă. Situaţia e greu de descris în cuvinte. Cei care au rămas merită felicitări”, a declarat şi Lucian Sânmărtean.

FC STEAUA – CS PANDURII: 3-1 (1-1)
Au marcat: Enache `21, `54, Pintilii `51/ Herea 33
FC Steaua: Stăncioiu – Tamaş (Achim `46), Moke, Toşca, Momcilovic – Pintilii (Jakolis `73), O. Popescu – Enache, Boldrin (Bourceanu `46), De Amorim – Man. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
CS Pandurii Tg-Jiu: Stanca – Unguruşan, Mrzljak, Piţian (Pircalabu `70), Brânzan (Trifu `73) – Sânmărtean, Răuţă – Antal (Hlistei 22), Voiculeţ, Herea – Ţucudean. Antrenor: Petre Grigoraş
Arbitrii: Cristian Balaj, Mircea Orbuleţ, Marius Nicoară

Grigoraş, ironic: “Le-am zis să ia gazonul acasă”
Aşa cum era firesc, situaţia în care a ajuns Pandurii nu este deloc pe placul lui Grigoraş. Acesta a declarat după eşecul cu Steaua că unii dintre jucătorii pe care îi bagă în teren sunt “necopţi”. De altfel, antrenorul a făcut haz de necaz, spunând că pentru ei ar putea fi ultimul drum pe Arena Naţională. “Degeaba am avut jucători de valoare de la mijloc în sus. Brânzan a venit pe Arena Naţională, s-a uitat prin tribune, pe la pătratul ăla de sus… Le-am zis celor tineri să ia nişte gazon, că s-ar putea să nu mai apuce să joace aici, e o conjunctură. Ne doare inima când vedem că o echipă care s-a bătut sus câţiva ani a ajuns într-o situaţie deplorabilă. Sperăm să se îndrepte situaţia, asta-i viaţa! Nu aş pleca sub nicio formă, aş vrea să îmi duc mandatul până la capăt, dar nu în condiţiile actuale”, a spus tehnicianul.
Grigoraş a mai declarat că problemele nu se opresc aici. “Există şi riscul de faliment, există riscul de depunctare, dar sperăm să nu se ajungă acolo. O echipă care îşi construieşte stadion de 20 de milioane euro să dispară, ar fi păcat. Toţi cei care şi-au făcut stadioane s-au dus în liga a patra. În condiţiile actuale, nu o să rămână niciun jucător”.

“O să fim o ţară de burtoşi ochelarişti”
Nu este pentru întâia oară când dezamăgirea antrenorului de la Pandurii este exprimată într-un mod colorat. Dacă o nouă lege a sportului nu va ajunge pe masa guvernanţilor, Petre Grigoraş a prezis că România va fi o ţară “anti-mişcare”.
“Sunt apeluri disperate din partea noastră, dar nimeni nu se gândește nici la sănătatea poporului ăsta. Copiii noștri și nepoții nu vor mai avea idoli, Dobrin, Hagi, Nadia și Patzaichin unde vor mai fi? Ne ducem dracului, stăm în fața televizorului, o să fim o țară de burtoși ochelariști. O să avem dioptriile cât fundul de borcan. Dacă o să stai doar prin fața calculatorului și o să mănânci fast food, shaorma, vă dați seama ce burți o să avem. Dacă vrem să ne luăm în brațe, luăm ochelarii de la ochi, ne tragem burțile, apoi ne îmbrățișăm”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here