Calificări pe linie în Cupa României

535

Toate cele trei echipe gorjene care au jucat în faza a doua a Cupei României au obţinut dreptul de participare în faza următoare a competiției și asta în ciuda faptului că, tot toate, au jucat în deplasare.

Cea mai grea misiune dintre echipele gorjene în această etapă de Cupa României părea a o avea Știința Turceni, care a evoluat contra unei echipe cu pretenții de promovare în Liga a doua, chiar dacă Minerul Mehedinți abia a urcat în această vară în al treilea eșalon. Partida a fost echilibrată și a dat câștig de cauză gorjenilor abia după executarea loviturilor de departajare. „Am făcut un meci bun, chiar dacă s-a văzut că suntem în urmă față de adversar în ceea ce privește pregătirea fizică, ei făcând deja antrenamente de o lună de zile, de două ori pe zi, în vreme ce noi am pornit mai ușor. Și diferențele de efectiv au fost în favoarea lor, noi având pe bancă doar trei jucători, pe lângă cei doi intrați rămânând doar rezerva de portar, iar pe Murdărea l-am forțat puțin, el venind după o accidentare”, a declarat Vali Modrea, directorul sportiv al celor de la Știința Turceni despre meciul echipe sale de la Severin. Gazdele au deschis scorul când gorjenii nici nu își luaseră bine pozițiile în primire, Marinaș marcând în chiar primul minut de joc. După încă o ocazie a gazdelor, Știința a echilibrat jocul, apoi a pus stăpânire pe el și a reușit să egaleze prin Floroiu, care a înscris cu un șut din colțul careului mic, la zece minute după pauză. Scorul n-a mai fost modificat, așa că, după două reprize de prelungiri, și ele fără gol, s-a trecut la departajarea de la punctul cu var, acolo unde elevii lui Viorel Cojocaru au avut nervii mai tari. Mehedințenii au ratat de două ori, Știința o singură dată, așa că echipa din Turceni merge mai departe în faza a III-a a Cupei României. După această calificare merituoasă în Cupa României, Știința Turceni se gândește la o participare onorantă și în viitoarea ediție de campionat a Ligii a 3-a. Echipa din Turceni a făcut opt achiziții până în acest moment, cei mai mulți jucători venind de la Jiul Rovinari, echipă care a renunțat la a se mai înscrie în campionatele de seniori: „Am făcut deja mai multe trasferuri, i-am luat de la Jiul Rovinari pe Nicolae, Văcaru, N. Popescu, Zamfir, Tudorache și Mainerici, de la Pandurii l-am luat pe juniorul Floroiu, născut în 1995, iar de la Filiași l-am adus pe Miculete. Am mai dori să mai aducem doi jucători sub 21 de ani cu valoare peste cei pe care îi avem noi acum în lot. Ne-am orientat și discutăm cu Negrea, de la Universitatea Petroșani, și cu Frunză, fost la Pandurii II, acesta ne-a promis că va veni la noi dacă nu rămâne în Germania”, a mai spus Vali Modrea. Echipa din Turceni va juca în perioada următoare două jocuri amicale, ambele pe teren propriu, sâmbătă la ora 11:00 cu Internațional Bălești, iar marți cu echipa a doua a celor de la CS Universitatea Craiova, echipă care se înscrie în Liga a IV-a în Dolj. După aceste două meciuri amicale oficialii echipei din Turceni spun că vor definitiva și lotul pentru noua ediție de campionat.

Pandurii II, dispută agresivă la Horezu
Echipa a doua a Pandurilor a trecut și ea în faza următoare învingând în deplasare, scor 1-0, pe Flacăra Horezu. Oficialii echipei gorjene apreciază prestația tinerilor jucători și acuză jocul dur al gazdelor, Bîrlan fiind lovit intenționat la un clinci în prima repriză: „A fost un meci specific de Cupă în care valoarea, chiar dacă noi am avut numai copii în echipă, şi-a spus cuvântul. Am întâlnit o echipă foarte ambiţioasă, o echipă care a jucat şi fotbal, dar care a şi recurs la foarte multe agresiuni, dacă pot să le spun aşa, care au periclitat integritatea corporală a jucătorilor. Din fericire nu avem decât un accidentat şi câţiva cu contuzii. Noi ne-am îndeplinit obiectivul, am câştigat acest meci, puteam să-l tranşăm mult mai devreme. Consider că e un meci reuşit, din punctul meu de vedere, suntem la începutul pregătirii şi nu am perturbat cu nimic perioada de pregătire”, a declarat directorul sportiv al clubului, Robert Bălăeţ, pentru site-ul oficial al Pandurilor.
Și antrenorul echipei a doua a Pandurilor s-a declarat mulțumit de felul în care tinerii săi jucători s-au prezentat la primul joc oficial din acest sezon: „A fost primul meci oficial chiar dacă a fost programat cu 4 săptămâni şi jumătate înaintea începerii campionatului. Băieţii s-au dăruit, a fost un meci pe care puteam să-l câştigăm mai clar, eu personal sunt mulţumit. Venim şi după o perioadă de pregătire solicitantă pentru jucători, în momentul în care vom avea şi o prospeţime mai mare, jocul nostru o să fie şi mai bun”, a declarat Adrian Bogoi.

Victorie clară pentru motreni
Într-un duel mineresc, Minerul Motru a trecut fără probleme de Minerul Anina chiar în deplasare, elevii lui Gabi Zahiu câștigând cu un scor de tenis, 6-1 (4-1). Directorul sportiv al motrenilor, Mihai Cernica, spune că jocul nu a fost chiar așa de ușor cum o arată scorul, gazdele jucând la limita regulamentului și deseori dincolo de ea: „Nu a fost chiar uşor, am întâlnit o echipă ambiţioasă, au băgat osul. Gazdele au jucat tare și ne aşteptam la asta. Diferenţa s-a făcut, clar, în prima repriză, pe care am câștigat-o cu 4-1. Chiar dacă am avut 5 jucători tineri, am fost peste adversari. Ne-am mişcat bine, la 6-1 e clar că am câştigat pe merit”, a spus Cernica. În condițiile în care de la Minerul Motru au plecat mai mulți jucători în această vară, meciurile de cupă sunt folosite și drept teste de antrenorul Gabi Zahiu, care trebuie să găsească noi formule de joc cu noii jucători din lot: „Mai mult ne-a interesat jocul echipei fără jucătorii care au plecat. Probabil la următorul joc o să mizăm pe mai mulţi tineri”, a mai declarat Mihai Cernica.

Flacăra Horezu – Pandurii II Târgu Jiu 0-1 (0-1)
A marcat: Cocină (min. 45)
Pandurii II: Negrilă – Trocan, Oiţă, David, I. Constantin – Bîrlan, Stegaru – A. Predescu, Dodoi, Pîrcălabu – Cocină. Au mai jucat: Dănăricu, Schieb, Mărgărit şi Hemidi. Antrenor: Adrian Bogoi.

*********************

Minerul Mehedinți – Știința Turceni 4-5 (1-0, 1-1, 1-1, 1-1)
Au marcat: Marinaș (min. 1) / Floroiu (min. 55)
Știința Turceni: Nicolae – Schinteie, B. Dolcescu, Văcaru, Olteanu – Miculete, Barbu, N. Popescu, Floroiu – Zamfir, Simcea. Au mai jucat: L. Dolcescu, Murdărea. Antrenor: Viorel Cojocaru.

*********************

Minerul Anina – Minerul Motru 1-6 (1-4)
Au marcat: Meșinschi / Neacșa, Andrițoiu (2), Fărcășanu. C. Laurențiu, Gruia.
Minerul Motru: Trică – Inclănzan, Andriţoiu, Traşcă, Scînteie – Neacşu, Nicoloff, C Laurenţiu, Fărcăşanu – Cernica, Trifu. Au mai jucat: Gruia, Istudoran, Paralescu. Antrenor: Gabi Zahiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here