Sport

Călinoiu și Cârciumaru, alături și de Narcis Răducan

 | 10 iunie 2015, 00:01 | 0 comentarii | 

Liderii PSD Gorj, Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru, l-au prezentat, ieri, într-o conferință de presă, pe noul președinte al clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan. Și Eugen Pârvulescu a fost prezentat în decembrie, anul trecut, de Călinoiu și Cârciumaru, iar apoi l-au dat afară.

Semnatura eletronica CertDigital

Deja-vu la prezentarea oficială a noului președinte al pandurilor, Narcis Răducan.
Cu fularele echipei Pandurii la gât, liderii PSD, Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru, au ținut să-l prezinte și pe Răducan, impresionat de susținerea politicienilor gorjeni. „Deşi în carierea mea, cea de jucător şi cea de conducător, am schimbat multe cluburi, aşa cum este normal în viaţa sportivă a unui om, dar nu ştiu dacă mi s-a întâmplat vreodată să fiu prezentat de către preşedintele C.J. şi de către primarul oraşului, asta încă o dată arată dragostea faţă de fotbal în Oltenia, care nu poate fi egalată, deşi eu sunt născut în Focşani, apropo de oraşe, că Târgu Jiu nu e un oraş mare, e tot ca Focşaniul, dar nu întâlneşti în zona noastră aşa dragoste pentru fotbal“, a spus omul de fotbal.
Cuvintele frumoase s-au rostit și de partea cealaltă, Narcis fiind asigurat de tot sprijinul „șefilor județului”. „Acum la început de drum putem spune că la nivelul clubului nostru de fotbal lucrurile s-au așezat. Avem tot ce ne trebuie, o formulă completă, de oameni profesioniști în fenomenul fotbalistic. Dorim să ne menținem la un nivel bun de performanță sau, de ce nu, să atingem un nivel de performanță pe care spun că-l merităm. Despre activitatea anului trecut atât spun: a fost greu, au fost probleme, dar s-a încheiat cu bine și asta am amintit-o tot ca un argument la deciziile luate.
Noul președinte Narcis Răducan are terenul bine pregătit și poate să-și înceapă activitatea. Îl asigurăm de o bună colaborare. Nu sunt cuvinte simple, sunt susținute de fapte”, a declarat președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu.

Cârciumaru: „Vom câștiga mult la nivel de management”
Și primarul Florin Cârciumaru s-a declarat încântat de noua „achiziție” fiind convins că președintele Narcis Răducan va face performanță la Târgu Jiu. „Îi urăm bun venit la Târgu-Jiu. Un oraș mic, cochet, plăcut, frumos, dar în ultimul timp un oraș mare în lumea fotbalului. Împreună cu toată susținerea venită din partea tuturor vom face performanță. S-a demonstrat că la Târgu- Jiu se poate face performanță, autoritățile locale au știut să-și dea mâna cu principalii acționari și împreună am format o echipă care a susținut la bine și greu activitatea sportivă. Asta s-a văzut și la fotbal, baschet, handbal și toate disciplinele sportive.
Din păcate urmează o perioadă în care suntem obligați să jucăm meciurile de acasă în altă parte. Ne vom implica la Severin pentru a avea cele mai bune condiții. Sper ca în viitor și tot împreună să inaugurăm viitorul stadion. Peste câteva zile vor începe lucrările la stadion. Este un moment destul de frumos, important în viața orașului și a echipei. Prin aducerea lui Narcis Răducan la Târgu-Jiu, alături de un antrenor tânăr, vom câștiga foarte mult la nivel de management și pregătire a echipei”, a afirmat și Cârciumaru.

Răducan , al optulea club
Narcis Răducan (40 de ani) a fost numit președinte executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu.
Răducan a semnat cu gorjenii un contract pe doi ani. Pentru Narcis acesta este al optulea club pe care-l bifează după Urziceni, Steaua, Oţelul, Viitorul, Chiajna, Astra şi Tg. Mureş. „Nu vin niciodată cu gândul să plec, știu că a fost o instabilitate la nivelul postului meu, nu îmi este confortabil în ultimul timp să stau mai mult timp. E mai bine să vorbească faptele, am preferat să îmi văd de drum atunci când a fost cazul. Eu apreciez ce s-a făcut aici în ultimul timp. Le-am spus băieților că ceea ce au jucat în retur e un punct de plecare, nu e ușor să te bați la retrogradare, au încheiat campionatul în forță. Pandurii a arătat că este o echipă bine pregătită, care era în ritm și dacă mai erau etape de jucat aveau șansa să mai urce. Există perspectivă”, a afirmat noul șef al pandurilor.
Cristi Constantinescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL