Când îşi propune promovarea ACS Târgu Jiu!

502

Noua echipă de baschet a Gorjului, Asociaţia Club Sportiv Târgu Jiu, va debuta în eşalonul secund, cel mai probabil, la finalul acestei luni. Spre bucuria tuturor celor implicaţi în proiect, fanii gorjeni au fost prezenţi în număr mare la debutul formaţiei în Sala Voievod Litovoi. Cu toate acestea, reprezentanţii echipei au recunoscut că nu se poate vorbi de promovare prea curând. Reîntâlnirea cu baschetul de Ligă Naţională ar presupune un serios efort financiar, iar clubul urmează politica paşilor mărunţi. Bineînţeles, rămâne de văzut care va fi şi poziţia CEO faţă de sport în 2018. “Dacă la anul situaţia financiară ne-o va permite, situaţia sportivă de asemenea, şi vom fi pe un trend ascendent, nu ne vom da la o parte de la o eventuală peformanţă. Însă vrem să facem lucrurile aşa cum trebuie de la început, să nu existe întrebări de genul <<Ce s-ar întâmpla dacă?>>. Nu neapărat promovarea este o problemă, este o problemă ce faci după aceea. Bugetele la nivel de primă ligă sunt destul de ridicate, banii sunt un factor important în sportul de performanţă de astăzi, iar lipsa fondurilor ar atrage automat o prezenţă sub aşteptările tuturor. Decât să fim o echipă care nu câştigă niciun meci în Liga Naţională, preferăm să mai aşteptăm un an sau poate doi, şi atunci când vom face acest pas, să putem să emitem şi o oarecare pretenţie. Cu siguranţă, nu o să ne batem la primele locuri, dar nici nu vrem să fim ciuca bătăilor. Proiectul Energia a demarat la fel, pe jucători localnici. Diferenţa s-a făcut că atunci erau câţiva baschetbalişti cu vastă experienţă”, a declarat antrenorul secund al ACS Târgu Jiu, Claudiu Alionescu. Spre deosebire de handbal, baschetul autohton de primă ligă este dominat de jucătorii de peste hotare, iar cluburile profesioniste dau bani frumoşi jucătorilor americani sau sârbi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here