Sport

Cine se prezintă la derbiul Olteniei?

28 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  1.369 vizualizari
16 (1)

Ceea ce ar fi trebuit să fie un meci al orgoliilor, o partidă mult aşteptată pentru microbiştii din Oltenia, şi anume derbiul Universitatea Craiova – Pandurii Tg-Jiu, are şanse mici să mai fie un duel încrâncenat. Chiar dacă se vor prezenta la meci, oaspeţii sunt în pericol să aibă o prestaţie asemănătoare celei cu Dinamo. Pandurii nu s-au antrenat, iar dacă au făcut-o, evident, nu le-a stat gândul strict la fotbal. De altfel, de la începutul săptămânii, cota doljenilor la casele de pariuri a scăzut simţitor, fiind în momentul de faţă sub 1.5. Dacă există pariori încrezători că pandurii îşi vor rezolva problemele, o victorie a gorjenilor îi răsplăteşte de aproape 8 ori mai mult, dacă ne raportăm la suma mizată. Singura problemă a Universităţii pare în acest moment oboseala, craiovenii jucând 120 de minute în Cupa României. În clasament, cele două echipe sunt despărţite de numai 5 puncte, “juveţii” ocupând locul 2, iar “minerii” poziţia a şaptea. Ipoteza ca Pandurii să vină cu echipa a doua este cât se poate de reală, iar astăzi acţionarii au o nouă rundă de discuţii cu jucătorii. Meciul este programat, sâmbătă, la ora 14.00.

pitian_insPiţian vrea să joace
Dacă nu se va ajunge la un numitor comun, mai mulţi juniori, plus tineri de la echipa mare, ar putea face deplasarea în Bănie. Andrei Piţian este unul dintre fotbaliştii care vor să joace, sâmbătă, indiferent de situaţie. “Mă doare atitudinea luată de jucători, deşi trebuie luată o astfel de atitudine. Eu am vorbit cu domnul profesor şi i-am spus că vreau să merg la meciul cu Craiova şi cu echipa a doua, pentru că important pentru mine este să joc. Nu cred că dacă eu, personal, merg sau nu la meciul cu Craiova o să influenţez salariul care ar trebui să vină. Pentru mine este un meci pe care trebuie să-l joc, şi din iarnă o să văd şi eu, în funcţie de situaţia clubului, ce am de făcut”, a spus Piţian. Tânărul fundaş central încă mai are speranţe că situaţia de la Pandurii s-ar putea rezolva, pentru că actuala criză vine exact când fotbalistul devenea unul dintre remarcaţii Ligii I.
“Sunt bucuros că am jucat şi că am legat o serie de câteva meciuri. Exceptând meciul cu Dinamo, consider că am făcut-o destul de bine. Simt că am crescut, şi bineînţeles odată cu jocurile vine şi încrederea. Sper totuşi ca până la urmă să se rezolve şi problema financiară, ca să avem continuitate cu echipa, şi mi-aş dori să reuşesc împreună cu actualii jucători care sunt la Pandurii. Dacă nu se va putea, voi vedea ce e de făcut. Mă bucură aprecierile care au venit, mă responsabilizează şi mă obligă la mai mult în viitor”, a mai spus apărătorul.
Piţian are şi un regret dacă va fi nevoit să plece de la Tg-Jiu. Tânărul fotbalist a declarat că şi-ar fi dorit enorm să fie prezent pe noul stadion în tricoul alb-albastru. “Poate mie îmi este cel mai ciudă pentru că am crescut aici şi era un vis pentru mine să ajung să joc pe stadionul cel nou cu o echipă bună, şi să reuşim să facem performanţă, dar în aceste condiţii nu prea văd cum este posibil”.

Semnatura eletronica CertDigital

condescuSe împrumută până în iarnă?
Salvarea Pandurilor pare să fie în acest moment doar împrumuturile. Chiar şi aşa există şanse mari ca acest sezon să fie unul de sacrificiu. Suporterii gorjeni nu şi-au pierdut speranţa în Marin Condescu, pe care unii încă îl aşteaptă să salveze clubul. “Marin Condescu şi-a atins acum obiectivul, l-a numit pe Marin Golea administrator special, iar acum considerăm că are toate oportunităţile ca să poată să împrumute clubul cum a spus. Nici dumnealui nu are suma respectivă, dar se poate împrumuta, pentru că dânsul nu a dat ţepe când a făcut afaceri. Dacă a luat de la cineva un leu, a dat leul respectiv înapoi. Deci mai are credibilitate în ţară. Nici el nu putea băga bani într-o echipă în care nu mai avea controlul. Cuplul Golea-Răducan poate să ţină echipa în viaţă cu ajutorul lui Condescu. Condescu a avut destul de suferit, a stat la masă cu «torţionari» care l-au pus în mâinile justiţiei. Dacă e vinovat să plătească, dacă nu e vinovat să i se plătească daunele pentru care a fost târât în justiţie”, a declarat Valeriu Peptenatu, liderul Galeriei “Durii”. Acesta a mai spus că suporterii nu agreează varianta împrumuturilor când vine vorba de membrii fondatori, deşi anumiţi acţionari ar putea da astfel o parte din bani: “Inclusiv acest salariu care urma să fie plătit, era un împrumut pe care urmau să şi-l ridice la drepturile TV din ianuarie. Noi suporterii nu suntem de acord cu împrumuturile, vrem ca membrii asociaţi să-şi plătească onorariile. Aşa este normal. Dacă te-ai înscris la un buget, respectă-l”.
Cătălin Pasăre

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL