Cluburile din Liga 1 au cerut eliminarea licenţei!

419

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi managerul de competiţii din cadrul Federaţiei, Felix Grigore, au prezentat noile branduri Liga 2 şi Liga 3, un proiect realizat cu asistenţă şi finanțare din partea UEFA. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Burleanu a recunoscut că anumite cluburi din Liga 1 i-au solicitat să elimine sistemul de licenţiere. Chiar directorul sportiv al clubului Pandurii, Robert Bălăeţ, recunoştea că echipa fanion a Gorjului ar putea avea emoţii cu licenţa pentru sezonul viitor, considerând procesul cu pricina un “hop” mai mare, decât aprobarea planului de reorganizare. “Cluburile noastre trebuie să investească în Academii. Reprezintă o investiție în relația cu suporterii, cu comunitatea. Echipele de Liga 1 au vrut să elimine sistemul de licențiere și au solicitat asta. Cei de la Liga 2 l-au considerat necesar”, a spus Burleanu. Conducătorul fotbalului românesc a mai declarat că ligile inferioare trebuie să progreseze pe viitor, din eşaloanele doi şi trei provenind de multe ori şi materia primă pentru naţională. “Vrem să creștem importanța acestor două competiții, înțelegând toate provocările pe care le avem în față. Cei mai mulți jucători exponențiali din fotbalul românesc s-au consacrat la nivelul eșalonului secund. Fie că vorbim de Dorinel Munteanu, Rednic, Dudu Georgescu sau Boloni. Mă refer și la jucătorii de azi: Tătărușanu, Hoban, Stanciu, Chipciu și lista poate continua. Liga a doua este o sursă permanentă de selecție”. Felix Gigore, fostul manager de la Urziceni şi Craiova, s-a declarat încrezător în viitorul celor două întreceri sportive. “Am convingerea că această nouă identitate, apreciată de toți reprezentanții cluburilor, va conferi plus-valoare și va consolida competițiile. Ne dorim să ajutăm fiecare club să își construiască, mai departe, propria identitate pentru că modelul de succes pe care îl implementăm trebuie exportat”. Potrivit gsp.ro, oficialii FRF sunt în căutarea unor sponsori oficiali pentru aceste competiţii, aşa cum Liga 1 are Orange, iar cluburile iau câte 93.000 euro pe an.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here