Sport

Cojocaru, oficial la Ştiinţa Turceni: “Avem nevoie de răbdare”

 | 17 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Întors ca principal la echipa din Turceni, antrenorul Viorel Cojocaru va avea o misiune foarte dificilă în returul campionatului judeţean. Ştiinţa ocupă în acest moment locul 3 în Liga a 4-a, la 4 puncte de liderul Internaţional Băleşti. Deşi formaţia care încheie podiumul e învăţată să tragă la trofeu, actualul tehnician se loveşte de problemele care au măcinat fotbalul mic în ultima perioadă. Tot mai mulţi jucători pleacă să muncească peste hotare, deoarece nu câştigă suficienţi bani în ţară. “Deocamdată nu putem vorbi despre ambiţii prea mari. Am venit aici pentru un proiect de viitor. Vrem să facem o echipă competitivă, care să reprezinte oraşul. Sunt şanse mici să vorbim acum despre performanţă pentru că ne trebuie timp. Mi-au plecat jucătorii de bază pe care îi aveam. Oamenii au plecat la muncă, pentru că nu se puteau descurca în ţară. Simcea a plecat în Italia, Butoi şi Lungu în Anglia. Am jumătate de echipă plecată, trebuie să formez un alt nucleu”, a precizat antrenorul. Cojocaru nu se descurajează uşor şi spune că este în negocieri cu mai mulţi fotbalişti. Deşi consideră că abia din sezonul viitor Ştiinţa s-ar putea bate la promovare, acesta a precizat că lupta va fi strânsă şi în retur. “Am vorbit cu oameni de la Tg-Jiu, Craiova, sperăm să formăm o echipă bună, suntem în tratative. Am nevoie de răbdare din partea autorităţilor locale şi a suporterilor. Promovarea sperăm să o putem ataca anul viitor, însă nu spun că anul acesta ne vom da la o parte, departe gândul de mine. Vom încerca, e diferenţă de 4 puncte între noi şi primul loc”. Revenit în fotbalul judeţean, fostul antrenor de la CSO Filiaşi a recunoscut că Internaţional Băleşti pare cea mai puternică echipă în acest moment, deşi a precizat că şi Gilortul Tg-Cărbuneşti poate câştiga seria. Cu fondurile necesare, Cojocaru spune că echipa lui Dan Vasilică ar putea pătrunde în cel de-al treilea eşalon fotbalistic. “Cei de la Băleşti au o echipă competitivă, cu un antrenor foarte ambiţios. Au avantajul grupului. Momentan, au un grup unit, care s-a format în timp. Dacă nu ai fonduri nu poţi avea nici echipă, şi nici nu poţi să rezişti în Liga a 3-a. Cu anumite <plombe>, pe anumite posturi deficitare, sau dacă vor veni anumiţi jucători care au mai jucat în Liga a 3-a eu zic că ar face faţă în acest eşalon. Cu o pregătire adecvată şi un buget adecvat, desigur.”

Semnatura eletronica CertDigital

Dezamăgit de Pandurii
Lucrând în fenomen, Viorel Cojocaru a comentat şi situaţia în care a ajuns Pandurii şi spune că singurul lucru pozitiv este că acum fotbaliştii gorjeni au mai multe şanse să joace. Unul dintre jucătorii pe care Cojocaru îi apreciază din actualul lot este Bogdan Dănăricu, recent întors de la ASU Poli Timişoara.
“Este grea reconstrucţia, e o echipă de primă ligă şi necesită timp. Nu pot să mă pronunţ, dar eu am rămas cu un gust amar. În primul rând, că se construieşte stadionul acela şi noi nu avem echipă. Sper să rămânem în prima ligă, dar acum şansele s-au cam diminuat. Mă bucur că anumiţi jucători nu au fost daţi la o parte, şi au căpătat experienţă în Liga a doua. Mă refer aici la Dănăricu, pentru că mie îmi place foarte mult. Un talent al Gorjului căruia nimeni nu i-a acordat o şansă în trecut. Mă bucur că e acum la pregătiri, dar trebuia luat mai devreme”.
Cătălin Pasăre

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL