Condescu este optimist: “Vom evita falimentul, mă gândesc şi la play-off”

557

Omul care conduce Pandurii din umbră, Marin Condescu, nu ia în calcul dispariţia echipei. Duminică, toţi fotbaliştii şi-au reziliat contractul cu trupa gorjeană, iar, până pe 16 ianuarie, actuala conducere aşteaptă un răspuns în ceea ce priveşte noile înţelegeri. La clubul din Tg-Jiu nu mai e loc de cheltuieli nejustificate, iar reunirea de astăzi va aduce mai multe răspunsuri. Deşi mulţi prevestesc moartea iminentă a Pandurilor, preşedintele USMO, spune că nu poate fi vorba de aşa ceva. Mai mult, Condescu a spus că planul B este deja conturat, iar viitoarea echipă şi-a creionat lotul cu care va defila. “De transferuri s-a ocupat directorul sportiv Robert Bălăeţ. Nu pot să vă spun numele jucătorilor, dar o să fie la prezentarea lotului. Sigur evităm falimentul, sigur nu vom retrograda. De aici înainte, fac cele mai optimiste scenarii. Nu exclud, şi nu am scos din calcul, inclusiv calificarea în play-off. Totul este posibil, pentru că la Pandurii Tg-Jiu vor veni jucători care au <foame> de bani şi rezultate. Din punct de vedere mental aceşti jucători nu vor simţi o <retrogradare> salarială, ci o <promovare>. Ei vor să se afirme. După 6 luni de zile vom vorbi la fel”, a precizat Condescu. Acesta a recunoscut că, la finalul săptămânii, administatorul special, Marin Golea, a rupt înţelegerile cu majoritatea jucătorilor, iar noile oferte au fost puse pe masă. “Oferta a fost făcută, prima oară, imediat după declararea insolvenţei. Li s-a făcut propunerea aceea, pe care o ştiţi şi voi, cu 1.000 euro pentru toată lumea până la sfârşitul anului, urmând ca în ianuarie 2017 să se facă noi negocieri. Fiecare a primit, duminică, o nouă ofertă. Media salariilor, aşa cum a spus şi domnul Golea, va fi de 1.500 euro pentru fiecare jucător”.

Rămâne Grigoraş?
Problema antrenorului de la Pandurii nu este clară nici până acum. Discuţiile cu Petre Grigoraş vor avea loc, dar situaţia critică de la echipă nu lasă loc de interpretări. De altfel, în condiţiile de austeritate de la club, este greu de crezut că se va miza pe un nume consacrat în ceea ce priveşte banca Pandurilor. Condescu a admis că echipa nu mai poate plăti nici chiriile, iar jucătorii şi staff-ul tehnic vor sta în hotelul clubului. “Din declaraţiile pe care eu le-am văzut când i s-a propus salariul, a spus că nu acceptă. Cred că va veni şi el astăzi sau mâine şi, la fel, are această opţiune. Nu vrea nimeni să scape de Petre Grigoraş, dar nu există fonduri mai mari pentru perioada următoare. Media este de 1.500 euro. Nu sunt bani pentru a plăti cazarea, cum s-a întâmplat şi până acum, între 250-500 euro, sau cât negocia toată lumea. Fiecare va sta în hotelul nostru de la Stadion, inclusiv antrenorii având două apartamente”.

Cantonament în Turcia
Indiferent cine va conduce Pandurii un lucru pare cert. Echipa va merge în următoarea perioadă în Turcia, iar în componenţa sa vor fi şi jucători din prima parte a sezonului. Delegaţia gorjenilor se va deplasa în Antalya pentru un stagiu de pregătire de două săptămâni. Formaţia noastră va fi cantonată la Hotel Sense din localitatea Side, acolo unde vor fi programate mai multe jocuri amicale, programul acestora urmând să fie anunţat după ce vor fi perfectate cu organizatorii. “Depinde ce se va întâmpla cu cel care va prelua echipa, trebuie făcută vizita medicală, dar nu cred că va fi un impediment. Sigur se va pleca în cantonament în Turcia. Jucătorii care au fost contactaţi pentru a juca la Pandurii sunt cei care vor să vină să joace şi să se afirme. Pandurii Tg-Jiu nu rămâne fără echipă <mâine>. Dacă toţi jucătorii care au fost la Pandurii cu salarii mari zic <Nu vrem să continuăm> există pe fiecare post jucătorul care a acceptat deja condiţiile de la club. Sunt şi dubluri pe posturi. Şi din fosta echipă, Pîrcălabu, Brînzan, Hlistei, Trocan, sunt jucători care nu vor pleca, fiindcă ei vor primi în plus la salariu faţă de ce aveau, şi am dat doar câţiva ca exemplu”, a spus Condescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here