Continuă “telenovela” la Craiova!

520

Veşti deloc îmbucurătoare pentru suporterii olteni. După ce inaugurarea arenei din Bănie a fost amânată la meciul cu FCSB, şi amicalul cu Slavia Praga, din 9 noiembrie, este în pericol! Deşi clubul a anunţat că inaugurarea va avea loc cu cehii, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, s-a ferit să dea un verdict. Edilul a anunțat că recepția stadionului nu s-a făcut încă, iar arena are unele probleme minore, pe care constructorul încearcă să le remedieze. “Eu nu pot să garantez nimic. Eu dau doar certitudini, iar certitudine o să fie atunci când procesul verbal o să fie semnat. E ca și cum m-ați intreba pe mine cât se termină meciul, nu am de unde să știu, nici arbitrii nu știu. S-au constatat anumite deficiențe la stadion, dar lucruri minore, iar constructorul remediază la el. Procesul de recepție este în plină desfășurare, iar atunci când va fi gata, dacă constructorul a remediat toate problemele descoperite, se va încheia recepția”, a declarat Genoiu. Următorul meci oficial pe care Craiova îl va disputa acasă este programat pe 18 noiembrie, cu Juventus Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here