Craiova – Dinamo se joacă marţi!

452

După ce Universitatea Craiova a adresat o scrisoare deschisă Federaţiei Române de Fotbal în care cerea ca meciul din sferturile Cupei României cu Dinamo să se joace duminică, 4 martie, forul autohton a decis ca partida să fie programată marţi. Aşadar, jocul care va stabili una dintre semifinaliste va avea loc pe 6 martie, începând cu ora 17.00. De asemenea, Botoşani – CSM Poli Iaşi se va disputa pe 13 martie, de la ora 17.30. Secretarul general de la Dinamo, Bogdan Bălănescu, a declarat că s-a luat decizia corectă, pentru că oficialii clubului bucureştean nu ar fi fost de acord cu sugestia Craiovei. Preşedintele oltenilor, Marcel Popescu, declarase că duminica este zi liberă, iar fanii se pot bucura liniştiţi de spectacolul din teren. “De ce ar trebui să jucăm duminică? Când vorbim de vreme nu ne referim doar la condiţiile de joc din ziua meciului. De exemplu, echipa noastră nu a putut face antrenamente de duminică până azi. Condiţiile meteo de la Săftica nu au permis acest lucru. 13 cluburi din Liga 1 au trimis această solicitare la ligă, inclusiv Craiova. Marcel Popescu spunea că la Craiova se poate juca duminică, în condiţiile în care dimineaţă a trimis adresă la LPF, prin care aducea la cunoştinţă că aceste condiţii meteo de la Craiova nu permit disputarea jocului pe care îl aveau în play-off. Deci în Cupa României se putea juca, dar în campionat nu? Condiţiile meteo pentru Cupă sunt altele decât cele pentru campionat? Nu mai înţeleg nimic. În plus, luni, şi noi, şi Craiova am făcut solicitare la FRF pentru amânarea meciului din Cupă. E o nebuloasă pentru mine solicitarea celor de la CS U Craiova. Ei ştiau foarte bine că noi nu am putut să ne antrenăm de duminică, au văzut că a intervenit o schimbare de antrenor la echipa noastră şi şi-au făcut calculele şi au zis să se joace duminică”, a spus Bălănescu. Pe de altă parte, antrenorul Universităţii, Devis Mangia, a declarat că amânarea partidei este o decizie bună.“Pentru mine, în fotbal sunt două lucruri foarte importante: primul este sănătatea jucătorilor, al doilea este calitatea evoluției. Spun asta pentru că noi trebuie să jucăm pentru suporteri și trebuie să-i mulțumim. Un alt aspect care contează este siguranța fanilor. Dacă se regăsesc toate aceste trei lucruri pe stadion la ora meciului, este perfect pentru mine. Și este foarte important ca toate aceste lucruri să fie garantate“, a afirmat italianul.

Mangia: “Dinamo vine cu orgoliul rănit”
Pentru craioveni, câştigarea unui trofeu ar însemna încununarea unui sezon foarte bun, iar Cupa României pare cea mai accesibilă în acest moment. În semifinale s-au calificat Gaz Metan Mediaş şi FC Hermannstadt, iar o victorie cu Dinamo ar însemna că Universitatea are prima şansă la trofeu. Antrenorul Devis Mangia este conştient însă că urmează o partidă extrem de dificilă. “E clar că este un meci foarte important și va fi foarte dificil, deoarece pentru adversari este ultima șansă de a salva sezonul. Vor veni aici foarte motivați, dar sunt sigur că noi vom fi foarte concentrați și vom avea o atitudine foarte bună. Nu știu dacă e bine că Dinamo vine cu orgoliul rănit. Eu mă gândesc doar la echipa mea, nu și la formația oponentă. Sunt foarte concentrat pe ceea ce face echipa mea, pe modul cum pregătim acest joc, iar restul lucrurilor nu sunt atât de importante. Cuvântul «teamă» nu face parte de vocabularul meu. E greu de crezut că vor schimba ceva în câteva zile de la numirea lui Florin Bratu, dar dacă vor veni cu noutăți legate de sistem, de stil de joc, noi suntem pregătiți să le facem față. Îmi doresc să avem stadionul plin la meciul cu Dinamo, pentru că este un meci în care avem nevoie de ajutorul fanilor“, a spus tehnicianul italian.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here